Eveniment de neratat pentru părinți și dascăli: Educația 2.0: Provocări și Oportunități pentru Școala Viitorului
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza marți, 12 decembrie 2023, ora 17:00, Conferința WEBDIDACTICA „Educația 2.0: Provocări și Oportunități pentru Școala Viitorului”.
Evenimentul este dedicat părinților, educatorilor, cercetătorilor, dezvoltatorilor de tehnologii educaționale și altor profesioniști din domeniu și va aduce în prim-plan discuții și analize asupra modului în care tehnologia și schimbările sociale influențează dezvoltarea procesului educațional.
Conferința se va desfășura online și face parte din proiectul-concurs național „Școala Viitorului”. Aceasta oferă o platformă unică pentru a împărtăși experiențe, idei și soluții inovatoare. Împreună, vom explora cum să facem tranziția către Educația 2.0, adaptându-ne provocărilor pe care tehnologia le aduce în dezvoltarea educației.
Speakeri de top din domeniul educației de excelență și tehnologie
Marian Staș, expert în educație, Președintele Clubului „Liderii Mileniului Trei” și profesor matematici aplicate în politici publice „Programul de vară MC-MPA Harvard Kennedy School” (2000-2019), va susține tema: „Cum învățăm să alegem, la școală. Curriculum la decizia elevilor, din oferta școlii – lecții de fond”.
La evenimentul de marți, 12 decembrie, va participa și Gabriela Maalouf în calitate de psiholog și expert în educație, NLP trainer pentru copii și părinți. Tema prezentată de aceasta este „Comportamentul digital – competență sau dependență?”
Despre evoluția digitalizării în învățământul românesc va vorbi Dănuț Eremenco – expert în tehnologie pentru educație, prezentând tema „Factorul uman în transformarea digitală – relația dintre experiența de predare-învățare și adopția tehnologiei digitale.”
Realitatea virtuală va fi pusă în discuție de Alex Dohotaru – creator de Realitate Virtuală și Realitate Augmentată, Tech Partner, Creative VR, prezentând tema „Revoluția educațională – sinteza dintre AI și mediile imersive”.
Înscrierile la conferința WEBDIDACTICA „Educația 2.0: Provocări și Oportunități pentru Școala Viitorului” se pot face pe www.fundațiadanvoiculescu.ro.