Peste 72 de mii de copii au părinți plecați în străinătate. Rezultatele programului de sprijin derulat de Salvați Copiii
Cel mai recent studiu al organizației Salvați Copiii România arată că unul din șapte copii are unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Peste 72 de mii de copii au părinți plecați în străinătate, iar în Caraș – Severin și Hunedoara aproape 40% dintre copii sunt în această situație.
Statisticile vizează doar copiii aflați în evidența serviciilor publice de asistență socială în anul 2022. La nivel național, dintre cei 72.627 de copii, 2.781 se află într-o situație suplimentară de vulnerabilizare, în sistemul de protecție specială, fie la asistent maternal, în centre de plasament sau în grija altor persoane. Salvați Copiii a derulat un program complex de sprijin social, psihologic și educațional în județele Caraș – Severin și Hunedoara. Totul pentru a preveni separarea copiilor de familie și intrarea în sistemul de protecție specială. Rezultatele programului sunt următoarele:
aproximativ 85% dintre copiii integrați în program și-au îmbunătățit relația cu părinții / persoanele în grija cărora au rămas;
peste 80% dintre copii și-au îmbunătățit abilitățile sociale, emoționale și deprinderile de viață independentă;
peste 85% dintre părinți / persoanele în grija cărora au rămas copiii și-au îmbunătățit abilitățile parentale.
„Copiii care rămân în țară, în urma plecării părinților la muncă în străinătate, sunt nevoiți să se confrunte cu probleme psiho-emoționale și sociale mult prea devreme. Fără să aibă pârghiile pentru a înțelege pe deplin și a depăși traumele. Situația celor care nu au rude în țară în grija cărora să rămână este și mai dramatică. De aceea este importantă colaborarea cu autoritățile. Pentru ca bunele practici dezvoltate în programele Salvați Copiii România să poată duce la politici sociale integrate pentru acești copii, care să contribuie la o mai bună incluziune socială a acestora și la prevenirea instituționalizării lor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Care sunt județele cu cei mai mulți părinți plecați în străinătate
La nivelul Regiunii de Vest, conform datelor oficiale pentru finalul anului 2022, Timiș este județul cu cel mai mare număr de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate: 2.125. El este urmat de județul Caraș – Severin, cu 1.015 copii înregistrați în evidența serviciilor publice de asistență socială, iar pe locul trei se află județul Hunedoara, cu 1.001 copii. Pe locul patru se află județul Arad, cu 986 de copii.
Pe parcursul programului derulat în județele Caraș – Severin și Hunedoara, peste 1.186 persoane au fost incluse în intervențiile Salvați Copiii:
286 de copii în risc de separare de familie au fost identificați și au beneficiat de servicii integrate de suport social, psihologic și educațional;
200 părinți / reprezentanți ai copiilor au beneficiat de programe de educație parentală, consiliere socială și îndrumare juridică;
202 dintre copii au frecventat zilnic centrele de zi din Reșița și Petroșani dezvoltate în cadrul proiectului;
84 de copii au beneficiat de servicii comunitare integrate;
109 dintre copii au participat la tabere la munte în vacanțele școlare;
peste 700 de persoane, copii, părinți, membri ai comunității etc., au beneficiat de servicii de informare și consiliere cu privire la asigurarea drepturilor copilului și prevenirea / reducerea situațiilor de risc la care pot fi expuși copiii;
aproximativ 85% dintre copiii integrați în program și-au îmbunătățit relația cu părinții / persoanele în grija cărora au rămas;
peste 80% dintre copii și-au îmbunătățit abilitățile sociale, emoționale și deprinderile de viață independentă;
peste 85% dintre părinți / persoanele în grija cărora au rămas copiii și-au îmbunătățit abilitățile parentale.