România, locul II la Campionatul European de Karate. Copiii și tinerii au obținut 86 de medalii
În perioada 26 – 29 octombrie a avut loc, în Slovenia, o competiție sportivă care a reunit peste 1200 de concurenți din 20 de țări. România s-a clasat pe locul II pe națiuni la Campionatul European de Karate IKU 2023, iar copiii și tinerii s-au întors acasă cu zeci de medalii.
Din totalul de 86 de medalii câștigate, 24 sunt de aur, 22 de argint și 40 de bronz. Acestea sunt rezultatele pe care le-a obținut Federația Română de Arte Marțiale la Campionatul European IKU din Slovenia. Competiția a adus laolaltă 20 de țări cu peste 1200 de concurenți. Clasamentul primelor trei echipe naționale a arătat astfel: Slovenia – locul III, România – locul II și Italia – locul I și Campioană Europeană IKU. Delegația României a fost formată din 163 de persoane și a obținut titlul de vicecampioană europeană 2023 la Karate IKU. Acesta se adaugă celui de vicecampioană mondială obținut în octombrie 2022 în Italia.
17 medalii europene obținute de sportivii Clubului Kaizen
Printre sportivi s-au numărat și cei ai Clubului Kaizen, care au obținut titluri de campioni, vicecampioni europeni și bronz european, reușind să aducă acasă 17 medalii europene: două medalii de aur, șapte medalii de argint și opt medalii de bronz:
Ariana Ardelian – Campioană europeană la kumite echipe feminin nihon (12 – 13 ani) și bronz european la individual kumite nihon;
Larissa Angiletta – campioană europeană la kumite individual feminin nihon (10 – 11 ani ) și vicecampioană europeană la kata individual;
Andrei Heciu – vicecampion european la kumite individual masculin nihon (12 – 13 ani ) și bronz european la kata individual;
Sebastian Radu – vicecampion european la kumite individual masculin nihon (10 – 11 ani ) și bronz european la kata individual;
Tanja Petrov – vicecampioană europeană la kumite individual feminin nihon ( 12 – 13 ani ) și bronz european la kata individual;
Carina Drăgoi – vicecampioană europeană la kata individual feminin ( șase – șapte ani) și bronz european la kumite individual nihon (șase – șapte ani);
Nadia Valean – vicecampioană europeană la kumite individual feminin (10 – 11 ani );
Elisa Velcsov – vicecampioană europeană la kata individual feminin (10 – 11 ani );
Raul Buzgar – bronz european la kumite individual masculin nihon (10 – 11 ani);
David Mitroi – bronz european la kumite individual masculin nihon (opt – nouă ani);
Larisa Adam – bronz european la kumite individual feminin nihon (opt – nouă ani);
David Boda – bronz european la kata individual masculin (șase – șapte ani).
Dicționar
Kumite: (în karate) luptă liberă. Luptă marțială, de origine japoneză, constând dintr-o înlănțuire de mișcări de atac și de apărare, cu mai mulți adversari;
Kata: o luptă imaginară cu mai mulți adversari, care are ca scop dezvoltarea vitezei, întărirea musculaturii, creșterea detentei, îmbunătățirea respirației și imprimarea blocajelor în subconștient.