Papa Francisc a luat la plimbare câțiva copii. I-a primit în papamobilul său
În fiecare săptămână Papa Francisc merge în Piața Sfântului Petru din Vatican, acolo unde le vorbește credincioșilor. Săptămâna aceasta, Papa Francisc a luat la plimbare câțiva copii. Aceștia s-au bucurat de prezența papei, dar și de privilegiul de a se plimba cu papamobilul.
Suveranul pontif, care are 86 de ani, a invitat cinci copii să i se alăture în papamobil. Micuții s-au plimbat alături de Papa Francisc și au salutat, la fel ca el, miile de credincioși care s-au adunat să-l vadă și să-l asculte. El le-a vorbit despre relația dintre cultură și credință. Accentul a fost pus pe povestea Sfinților Chiril și Metodie, doi frați care au renunțat la o carieră politică pentru a se dedica vieții monahale.
După ce și-a încheiat predica, Papa Francisc a ținut să facă, din nou, un apel la pace referitor la război. „Mă gândesc întotdeauna la situația gravă din Palestina și Israel: încurajez eliberarea ostaticilor și intrarea ajutorului umanitar în Gaza. Continuu mă rog pentru cei care suferă și sper în căile păcii. În Orientul Mijlociu, în Ucraina chinuită și în alte regiuni rănite de război. Reamintesc tuturor că vineri, 27 octombrie, vom ține o zi de post și rugăciune, la ora 18:00, în Piața Sfântul Petru. Ne vom aduna să ne rugăm pentru pace în lume”, a spus, potrivit catholicnewsagency.com, Papa Francisc.
Ce e un papamobil și cum arată
Prin definiție, un papamobil este un automobil blindat construit special pentru deplasarea papei. Asta înseamnă că nu este o regulă ca el să arate într-un fel anume. Tot ce trebuie să facă e să-l protejeze pe papă în momentele în care se deplasează. De-a lungul timpului au existat mai multe modele pentru papamobile. Unele sunt decapotabile, în timp ce altele sunt înconjurate de pereți de sticlă antiglonț.
Papa Francisc a fost dintotdeauna o persoană modestă, cu un stil de viață simplu. Până să fie ales el folosea transportul în comun și chiar și în noaptea alegerii sale el s-a întors la hotel alături de ceilalți cardinali, cu un microbuz. Putea să folosească o limuzină papală, dar nu a vrut. De asemenea, el refuză să meargă cu mașini blindate. De cele mai multe ori este văzut în mașini decapotabile. Printre modelele de mașini folosite ca papamobil se numără Ford Focus, Renault 4, Kia Soul, Fiat 500L, Isuzi D-Max sau Jeep Weangler. În 2019, când a fost în vizită în România, Papa Francisc a folosit ca papamobil o Dacia Duster.