Când vedem eclipsa. Luna aceasta e spectacol pe cer
Toamna aduce cu ea mai multe fenomene astronomice inedite și interesante. Luna aceasta au loc două eclipse, însă doar una e vizibilă de la noi din țară. De asemenea, pe cer pot fi văzute mai multe planete. Și totuși, când vedem eclipsa?
La finalul lunii avem parte de o eclipsă de Lună, care poate fi văzută din România. Ea se va produce în noaptea de 28 spre 29 octombrie, sâmbătă spre duminică, când Luna se va afla în constelația Aries. Alături de ea, în stânga, va fi prezentă și planeta Jupiter. Spectacolul pe cer începe în jurul orei 21:00.
„Fenomenul începe cu intrarea Lunii în penumbră, la ora 21:02, la două ore după răsăritul Lunii. Pentru că penumbra Pământului nu este foarte opacă, la începutul fenomenului culoarea Lunii nu se va schimba mult. În apropierea maximului, însă, începând cu ora 22:00, partea de jos a Lunii va începe să aibă o culoare diferită față de partea de sus. Maximul se va produce la ora 23:14, când Luna va fi total în penumbră și aproximativ 7% în umbra Pământului. În acel moment Luna se va afla sus pe cer, înspre sud – est. După maxim, Luna își va recăpăta strălucirea și culoarea, ieșind complet din umbră la ora 23:53 și din penumbră la ora 01:27 (29 octombrie)”, transmit reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Eclipsa de Soare și alte fenomene astronomice
Tot luna aceasta, mai precis în 14 octombrie, are loc și o eclipsă inelară de Soare. Aceasta va fi vizibilă pentru milioane de oameni din emisfera vestică. Concret, de ea se vor putea bucura locuitorii din America de Nord, America Centrală și de Sud. Și dacă tot vorbim de Soare și eclipsă, vă spunem că următoarea eclipsă totală de Soare care va fi vizibilă la noi în țară va avea loc abia în 3 septembrie 2081. Până atunci, ne bucurăm de alte fenomene astronomice. De exemplu, putem căuta, identifica și admira planetele de pe cer.
Până în 8 octombrie pe cer pot fi văzute planetele Saturn, Jupiter și Venus. Saturn răsare pe la ora 18:00 și se află cel mai sus pe cer la miezul nopții. Planeta se vede ca o stea relativ strălucitoare, cea mai strălucitoare din zona în care se află, are o culoare alb – gălbuie și nu pâlpâie. „Se poate găsi foarte ușor dacă priviți înspre sud pe la ora 22:30. Deasupra orizontului se vede steaua Fomalhaut, iar mai sus de aceasta chiar Saturn”, transmit reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Jupiter răsare în jurul orei 20:10, iar pe parcursul nopții se ridică. În primele ore se vede înspre est, ca o stea foarte strălucitoare, iar apoi, în jurul orei 03:00, ajunge înspre sud. Planeta se află într-o zonă pitorească pe cer. În stânga ei se vede roiul stelar Pleiade din constelația Taurus, iar între Jupiter și Pleiade se află planeta Uranus, care nu se vede cu ochiul liber. Venus își face și ea apariția în jurul orei 04:00. Este poziționată jos față de orizont și este foarte strălucitoare.