Cu ce îi ajută pe părinți aplicația gratuită de parenting a UNICEF. Mii de persoane o folosesc
Bebbo, aplicația gratuită de parenting dezvoltată de UNICEF, reprezintă un sprijin real pentru mii de părinți și îngrijitori din România. Cu ajutorul ei au acces la informații și sfaturi legate de nutriția, sănătatea și educația copiilor. Astfel, copiii au parte de o creștere frumoasă și o dezvoltare armonioasă.
Aplicația Bebbo a fost lansată acum șase luni în România. În prezent este folosită de peste 21.700 de părinți și îngrijitori, care au înscris 22.900 de copii. Marea majoritate a utilizatorilor, 79%, sunt mame, iar 15% reprezintă procentul taților care folosesc aplicația. Restul de utilizatori sunt alți îngrijitori sau furnizori de servicii. Cel mai mare procent al copiilor înscriși, de 15%, este al nou-născuților (copii aflați în prima lună de viață).
„Îi încurajez încă o dată pe părinții din România, dar și pe adulții care au în îngrijire copii cu vârsta de la naștere la șase ani, să descarce și să folosească zilnic aplicația Bebbo. Intrând în comunitatea părinților care doresc să fie permanent informați, din surse sigure, validate de specialiști , cu privire la dezvoltarea armonioasă a copiilor în primii ani de viață. Bebbo este un sprijin mereu la îndemână și gratuit. Cu un conținut actualizat în permanență și de cea mai bună calitate”, declară Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.
Aplicația, complet gratuită. De unde poate fi descărcată
Aplicația Bebbo este gratuită și oferă părinților sfaturi de specialitate cu privire la sănătatea și dezvoltarea copilului. De la nutriție și alăptare la învățarea timpurie și valoarea jocului, parentingul receptiv, protecție și siguranță. Aplicația include, de asemenea, îndrumări specifice pentru părinți și îngrijitori cu privire la modul în care să se îngrijească de propria sănătate. Până în prezent, în Europa și în Asia Centrală, unde este disponibilă, aplicația a fost descărcată de peste 777.000 de utilizatori. Bebbo le permite de asemenea adulților să urmărească principalele etape de dezvoltare și să înregistreze creșterea, vaccinările, controalele și programările medicale ale copiilor.
În România aplicația are următoarele rezultate:
21.700 de utilizatori, 22.900 de copii înscriși;
Cele mai citite articole sunt cele despre experiențe diverse la vârsta de 3 – 4 luni, despre noile descoperiri pe care bebelușii le fac la 7 – 9 luni și despre cunoașterea reciprocă între părinți și nou-născut în prima lună de viață;
Utilizatorii au fost foarte interesați și de articolele legate de stabilirea rutinelor și a obiceiurilor bebelușilor, articole legate de vaccinuri, nutriție și alimente, despre primii pași făcuți de copii și primele cuvinte rostite;
Cele mai accesate jocuri sunt din categoriile care vizează dezvoltarea fizică, cognitivă, socio-emoțională, precum și a limbajului și a comunicării.
Aplicația gratuită Bebbo pentru părinți poate fi descărcată de pe AppStore, de aici, și de pe Google Play, de aici.