Povestea celei mai bătrâne găini din lume a devenit carte inspirațională pentru copii
Poveștile oamenilor, și chiar ale animalelor, devin de multe ori subiecte de cărți. Ei bine, se pare că și povestea celei mai bătrâne găini din lume a devenit carte inspirațională pentru copii. Stăpâna lui Peanut a decis că toți copiii trebuie să învețe din experiența găinii sale. Cei mici trebuie să știe că întotdeauna există cineva care să fie acolo pentru ei. Chiar și atunci când cred că sunt singuri.
Peanut este o găină născută în primăvara anului 2002, la o fermă din America, și deține titlul de cea mai bătrână găină din lume. Viața ei nu a fost însă una roz. Cel puțin nu la început. Chiar înainte de a ieși din ou aceasta a fost abandonată de mama ei. În momentul în care Marsi Darwin, o bibliotecară pensionară, a vrut să arunce oul, a auzit un zgomot. „Cred că Peanut a avut un instinct puternic de supraviețuire pentru a mă „chema””, a povestit aceasta, potrivit guinnessworldrecords.com. Până la doi ani, găina a locuit alături de Marsi, în casă, într-o colivie de papagali.
Apoi, când s-a făcut mare, ea s-a mutat în cotețul din ferma, alături de celelalte găini ale femeii. În tinerețe Peanut a fost o găină activă. Ea a clocit ouă timp de opt ani și are mai mulți nepoți și strănepoți alături de care e trăit în curte. Proprietara sa povestește că avea și un cocoș preferat pe care-l chema Lance. Acum, la bătrânețe, îi poartă de grijă Benny, un cocoș cu un singur ochi. Fiind bătrână, Peanut locuiește acum în casă, din nou, alături de Millie, fiica ei de 15 ani.
Ce activități preferate are cea mai bătrână găină din lume
Peanut este, oficial, cea mai bătrână găină din lume de la începutul acestui an. În 28 ianuarie ea a fost verificată de o echipă a Guinness World Records și s-a stabilit că e demnă de acest titlu. Atunci când este strigată, știe că e vorba despre ea, iar una din activitățile sale preferate este să stea pe umărul „mamei” sale, Mersi, și să o ciugulească de ureche. Atât ea, cât și fiica sa Millie au o rutină care constă în mult dormit și multă mâncare. Celor două găini le place să se uite la televizor stând în poala lui Mersi, iar vara adoră să stea la soare și să scormonească în pământ. Meniul preferat al lui Peanut este iaurt cu fructe.