Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
În județul Hunedoara, mai precis în localitatea Banpotoc, se regăsește o grădină parcă desprinsă din basme. Este vorba despre I Giardini di Zoe, care poate fi vizitată și admirată zilnic, de luni până duminică, între orele 9:00 – 20:00. Grădina reprezintă proiectul de suflet al unui italian din zona Ancona, regiunea Marche, pe nume Giovanni Salvatelli. Acesta susține că locul l-a atras încă de la prima vizită, având un spirit pozitiv. Amenajarea grădinii de poveste a început în anul 2003 și poartă numele nepoatei sale, Zoe. Proiectul a fost conceput după planuri proprii, pe care italianul le-a dezvoltat fără niciun ajutor specializat, potrivit site-ului I Giardini di Zoe.
Din 2018, obiectiv turistic
De cinci ani încoace grădina lui Giovanni Salvatelli au devenit obiectiv turistic, fiind vizitată de o mulțime de oameni. Ea a reușit să-și câștige popularitatea prin îmbinarea armonioasă a plantelor cu obiectele decorative aduse din Italia. Este vorba despre vase, coloane și fântâni din materiale naturale (cum ar fi travertinul și piatra vulcanică) sau obiecte din fontă care au fost cumpărate din anticariate și recondiționate. „Prin viziune, dăruire, iubire și muncă I Giardini di Zoe a ajuns cea mai frumoasă grădină aristocrată din România”, se mai arată pe site.
Grădina I Giardini di Zoe poate fi vizitată, așa cum spuneam, zilnic, ultima intrare fiind posibilă la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar accesul cu animale de companie este interzis.
Dicționar
Anticariat: unitate comercială care achiziționează și vinde cărți vechi sau obiecte vechi de artă;
Aristocrație: clasă socială cu mari privilegii datorate originii, bogăției și poziției sale sociale.