Sute de copii și tineri, sprijiniți pentru a performa în continuare
Peste 400 de copii și tineri talentați vor fi sprijiniți pentru a se dezvolta și performa în continuare. MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 18-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor.
Anul acesta au fost înscrise 764 de proiecte. Cu 163 mai multe decât anul trecut. Dintre ele au fost selectate 226 de proiecte din domeniile artă și sport. Ele vor beneficia de finanțare totală sau parțială. Bugetul total este de 560.000 de lei. În total, 434 de tineri artiști și sportivi talentați vor fi implicați în aceste inițiative. În acest an au obținut finanțare, printre alții:
atleta Miklós Andrea, care va participa la Jocurile Olimpice din 2024;
înotătorul Andrei Anghel, vicecampion la Jocurile Mondiale Universitare;
atleta Alexandra Hudea și înotătorul Andrei Proca, ambii medaliați cu bronz la FOTE 2023;
multipla campioană națională la kaiac, Sandra Paul;
trupa de teatru Victory of Art;
violonista Lois Muntean;
pianista Maria Izabela Voropciuc;
oboistul Alexander Theodor Kiss;
artistul plastic Andrei Pennazio;
Vizsnyai Botond, canto.
„De-a lungul ultimilor 18 ani am avut ocazia să cunoaștem și să susținem tineri sportivi și artiști talentați. Și ne bucurăm că prin programul nostru am reușit să le oferim sprijinul de care au avut nevoie pentru a-și pune abilitățile în valoare, participând la competiții, festivaluri, concerte și expoziții. Suntem mândri de rezultatele pe care le-au obținut. Iar efortul pe care tinerii îl depun pentru a face performanță reprezintă o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.
Cum au fost selectate cele peste 200 de proiecte
Prin cele 764 de proiecte înscrise la ediția din acest an, care provin din 39 de județe și din Capitală, 2.088 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 6.931.579 de lei. Cele 226 de proiecte câștigătoare au fost selectate de către două jurii formate din specialiști în sport și în artă.
Jurații au propus, de asemenea, finanțarea totală sau parțială a unor inițiative. Astfel, în domeniul sportiv au fost selectate 121 de proiecte care au beneficiat de suma totală de 220.000 de lei, iar în domeniul artistic au fost selectate 66 de proiecte, susținute cu 200.000 de lei. Pentru categoria specială a tinerilor care au peste 18 ani, au fost selectate 39 de inițiative care vor beneficia de 140.000 de lei. Beneficiarii a 107 de proiecte dintre cele 226 susținute au mai obținut finanțare în cadrul altor ediții, 119 de proiecte sunt la prima finanțare.
„Pe parcursul evaluării proiectelor, dublate la număr în ultimii zece ani, juriile de specialitate au analizat în fiecare domeniu atât rezultatele și performanțele solicitanților, cât și condițiile asigurate de diferite instituții, federații și cluburi. Finanțările parțiale au vizat în primul rând necesitățile neacoperite din alte surse, precum și prioritățile constatate de către specialiști. Referitor la ediția următoare, termenul și condițiile de înscriere, respectiv realizarea proiectelor finanțate, cei interesați ne pot contacta pe tot parcursul anului. Sau se pot informa în grupul de Facebook al Programului denumit „Program MOL de promovare a talentelor / MOL Tehetségtámogató”, care poate fi accesat aici”, a declarat András Imre, Directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate. În cadrul celor 18 ediții de până acum, MOL România a acordat finanțare cu valoarea totală de 6.610.583 de lei. Astfel, 3.811 de tineri talentați au primit un sprijin suplimentar pentru dezvoltarea carierei lor.