Deja știm că a treia ediție a Analogue Festivalva avea loc tot în ultimul weekend de vară, între 30 august și 1 septembrie 2024. Organizatorii promit trei zile de muzică și distracție în mijlocul naturii, cu un line-up de artiști români și internaționali de top. La ediția din acest an, nu mai puțin de 38 de trupe și DJ-i au făcut spectacol pe cele două scene, în fața a peste 35.000 de spectatori.
Mioveni, 28 august. Ediția din acest an a Analogue Festival s-a încheiat duminică, 27 august, cu concerte susținute pe scena principală de Valeria Stoica, R.O.A., Spike, Asian Dub Foundation, Selah Sue și Subcarpați. Peste 35.000 de spectatori de toate vârstele, de la 3 la peste 70 de ani, au ascultat muzică, s-au relaxat pe terasele amplasate pe iarba platoului Făget, și-au făcut tatuaje, s-au ridicat cu balonul de aer cald, s-au jucat ori s-au căsătorit pentru o zi de vară. Organizatorii anunță datele în care va fi organizată și cea de-a treia ediție a festivalului: 30 august – 1 septembrie 2024.
„Ediția 2023 a Analogue Festival a fost un succes din toate punctele de vedere. Nu mai puțin de 38 de trupe și DJ-i au urcat pe cele două scene ale festivalului. Cred că am reușit să trecem cu bine de ceea ce în viața unui festival de muzică reprezintă examenul maturității, depășind fără probleme provocarea organizării celei de-a doua ediții. Din acest moment se poate spune că, grație Analogue Festival, Mioveniul a devenit un reper obligatoriu în peisajul evenimentelor muzicale din sezonul de vară.
Mulțumesc echipei de organizare, partenerilor esențiali pe care îi avem la fiecare ediție – Consiliul Local și Primăria Mioveni, voluntarilor, serviciilor edilitare, poliției locale, forțelor de ordine și tuturor structurilor implicate –, precum și partenerilor și sponsorilor noștri privați, fără sprijinul cărora această reușită nu ar fi fost posibilă. Mulțumesc, de asemenea, acestui public extraordinar care a fost alături de noi timp de trei zile fantastice. Vă așteptăm pe toți la Analogue Festival 2024”, a declarat Alin Călinescu, managerul festivalului.
Analogue festival a durat trei zile
În cele trei zile de festival, pe scena principală a Analogue au concertat 18 artiști români și internaționali: B.U.G. Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați, Tinie Tempah, Asian Dub Foundation, Kadebostany, Killa Fonic, Spike, Șatra B.E.N.Z., Vița de Vie, Byron, HVNDS, IDK, R.O.A., The Mono Jacks și Valeria Stoica.
Pe cea de-a doua scenă au urcat artiști tineri aflați în plină ascensiune și DJ-i iubiți de public: 7 Tears Ago, AFFE, Andra Pierșinaru, Anuelli, CEDY, Clubhaus Studio, DJ BVMSE, DJ Dreurescu, DJ Huston, DJ Tibi, DJ Cataloop, DJ Wanderlust, Ivana Costache, PawPawPGR Rareș, PRBLM Kid Groșa, Rickardo Priceless, Serotone și Trupa Rana.
Momente memorabile pe scenă
Analogue Festival 2023 va rămâne în istorie pentru o serie de momente memorabile. În ziua a doua, Killa Fonic a rămas pe scenă, după concertul său, alături de foștii săi colegi din Șatra B.E.N.Z., pentru o reprezentație care a marcat una dintre foartele rare ocazii din ultimii patru ani în care trupa s-a reunit în componența sa inițială. Finalul concertului Șatra B.E.N.Z. a fost unul emoționant – un omagiu adus lui Nosfe, unul dintre fondatorii formației, dispărut prematur dintre noi, în 2022.
La fel de memorabil a fost și gestul lui Tinie Tempah – al cărui concert a fost unul dintre cele mai spectaculoase din festival – de a purta, pe toată durata show-ului său, o pereche de sneakers personalizați. Această pereche de sneakers unicat i-au fost oferiți în dar cântărețului prin amabilitatea artistului Graure, cel mai cunoscut sneaker artist din România.
Nici Delia nu și-a dezamăgit fanii. Cea mai versatilă artistă din muzica românească a momentului, care se simte la fel de acasă și în rock, și în pop sau chiar manele, le-a oferit fanilor săi, într-un concert absolut electrizant susținut în prima zi de festival, un duet inedit alături de rockerii de la HVNDS. La fel de puternică și de apreciată de către public a fost, desigur, probabil cea mai așteptată reprezentație din întregul festival – concertul aniversar de 30 de ani al celor de la B.U.G. Mafia.
Dacă cei mai tineri participanți la festival, de vârstă preșcolară, au putut fi văzuți alături de părinți la concertul lui Tinie Tempah, la Analogue au ajuns inclusiv seniori precum Dédé, un francez în vârstă de 70 de ani căsătorit cu o româncă, alături de care locuiește în Spania, dar care a învățat românește și revine în țara noastră ori de câte ori poate.
Și activări la înălțime pentru toate vârstele
La standurile vendorilor și partenerilor, pe parcursul celor trei zile de festival, dar și în Ziua zero – organizată în premieră joi, 24 august –, au avut loc sute de activări care i-au ținut în priză pe participanții la festival. În ultimele zile s-au oficiat pe platoul Făget peste 150 de căsătorii de o zi, au avut loc peste 200 de ridicări cu balonul cu aer cald și s-au organizat sute de jocuri în aer liber.