POVEȘTILE MODEI. Cum se îmbracă cei mai bogați oameni de pe planetă ca să arate „normal / modest”
Poveștile din lumea modei sunt fascinante și fabuloase. O perspectivă în perpetuă schimbare, piese care revin, constant, în trend, moda e un loc unde creativitatea nu are limite. Și nici nu ar trebui să aibă. Astăzi vă prezentăm cele mai populare branduri din lumea milionarilor. Cum se îmbracă cei mai bogați oameni de pe planetă ca să arate „normal / modest”.
Lumea milionarilor este cunoscută în general pentru piesele elegante și unice de vestimentație. Fie că este vorba de un stil excentric, colorat și accesorizat sau de un stil modest, cei mai bogați oameni de pe planetă apelează la diverse branduri pentru a-și contura stilul vestimentar. Unii dintre cei mai bogați milionari precum Mark Zuckerberg sau Steve Jobs au ales să adopte un stil vestimentar modest. Acesta este foarte asemănător cu cel al oamenilor normali. Doar că hainele lor costa, de fapt, foarte mult. Puloverele negre, tricourile simple, costumele gri și blugii sunt piese des întâlnite în vestimentația lor de zi cu zi.
Cum se îmbracă cei mai bogați oameni de pe planetă ca să arate „normal / modest”
Dacă ați văzut o fotografie a lui Zuckerberg din ultimii ani, cel mai probabil l-ați văzut purtând o cămașă gri, hanorac albastru, blugi și pantaloni simpli. Deși caracterizate prin simplitate și asemănate cu hainele pe care le putem vedea în magazine presum H&M sau Zara, prețul acestor articole vestimentare este unul ridicat. Sumele sunt de rândul miilor sau chiar zecilor de mii de euro, pentru un outfit întreg. Astăzi vă prezentăm cele mai populare patru branduri alese de bogați, în ciuda simplității lor aparente.
Stefano Ricci
Stefano Ricci este un brand privat de lux din Italia. Acesta este deținut de o familie iar sediul central este localizat în Fiesole. Brandul este popular în lumea oamenilor bogați atât pentru îmbrăcăminte cât și pentru accesoriile de lux pentru bărbați. Aceste piese vestimentare sunt unele destinate ocaziilor speciale și evenimentelor formale. Magazinul se laudă cu ani de tradiție în croitorie și numeroase piese de lux precum cravate, batiste de buzunar, curele, genți și multe altele. Stefano Ricci are o reputație la nivel mondial ca fiind un model de afaceri de familie. Familia se angajează constant să ducă moda italiană și stilul său inconfundabil în întreaga lume, cu 68 de buticuri, inclusiv magazine emblematice în capitalele lumii, împreună cu 19 magazine în mari centre comerciale.
Brunello Cucinelli
Brunello Cucinelli S.p.A. este un brand italian de modă de lux. Acesta vinde îmbrăcăminte pentru bărbați, îmbrăcăminte pentru femei și diverse accesorii. Achizițiile sunt disponibile în Europa, America de Nord și Asia de Est. Compania a avut rezultate solide deoarece, încă de la apariție, nu a fost concentrată pe urmărirea unui profit uriaș. Brunello Cucinelli S.p.A. a dorit o creștere corectă și un profit corect. Aceasta este în prezent o companie de primă clasă la nivel global. Piesele lor vestimentare cuprind de la tricotaje, la piese vestimentare contemporane simple dar șic.
Kiton
Brandul italian de lux Kiton a fost lansat în anul 1968. Acesta este cunoscut în lumea oamenilor bogați ca fiind „sinonim cu măiestria superbă și cel mai bun lucru apărut în croitorie”. Brandul este specializat în costume bărbătești de calitate. Sunt disponibile, de asemenea, și piese de îmbrăcăminte pentru evenimente formale, atât pentru bărbați cât și pentru femei. Compania este populară pentru tricoturi, paltoane, pantaloni și multe altele.
Loro Piana
Loro Piana este o companie italiană specializată în îmbrăcăminte și produse textile. Aceasta este considerată cel mai mare producător de cașmir din lume. Compania a fost fondată în anul 1924 iar în prezent este deținută de holdingul multinațional francez LVMH. Brandul produce atât piese vestimentare bărbătești cât și piese vestimentare pentru femei. Loro Piana este cunoscut ca fiind specializat în prelucrarea cașmirului, a vicuña și a lânii extrafine.