Cazurile sunt în creștere, toate recordurile au fost depășite. Un fenomen în familie îi afectează extrem de grav pe copii
Este de la sine înțeles că violența și crimele afectează semnificativ viața copiilor. Acest fenomen are un impact și mai mare dacă se petrece în propria familie sau gospodărie. Din păcate, în România cazurile de violență în familie depășesc recordurile în fiecare an. Acest fenomen îi afectează extrem de grav pe copii.
Violența în familie este reprezentată de orice comportament amenințător sau abuziv care apare între persoanele dintr-o familie sau cuplu. Acesta face ca persoana care experimentează comportamentul să simtă frică. Cauzele și efectele violenței sunt numeroase și diferă de la caz la caz. Violența produce efecte grave asupra familiilor, în special în cazurile în care sunt prezenți și copii. Unii oameni sunt răniți sau chiar mor din cauza rănilor fizice, în timp ce alții suferă de afecțiuni grave precum depresia. Violența poate determina oamenii să se sinucidă sau să aibă probleme cu alcoolul și alte droguri. În cazul copiilor, aceștia pot avea probleme cu alimentația, somnul și sănătatea.
Cazurile sunt în creștere, iar recordurile au fost depășite
„Bătăile și crimele din România au depășit toate recordurile. Potrivit poliției, violența în familie este o reală problemă în țara noastră. Din nefericire numărul cazurilor crește de la an la an. Peste 1.100 de crime au avut loc în familiile de români între anii 2017 – 2022, iar numărul bătăilor raportate la poliție depășește 200 de mii. În 2017, poliția a înregistrat peste 36 de mii de cazuri de violențe domestice, iar după doar doi ani, numărul a crescut cu aproape 8 mii. Numărul violențelor în familie a crescut în 2020. Atunci au fost înregistrate cu 5 mii de cazuri mai mult, totalul ajungând la peste 49 de mii, conform statisticilor Poliției Române. În 2022 au fost înregistrate oficial peste 55 de mii de cazuri”, conform evz.ro.
Acest fenomen în familie îi afectează extrem de grav pe copii
Lucrurile pe care copiii le învață prin interacțiunile din cadrul familiei urmează să fie prezente, pentru tot restul vieții lor, în modul în care aceștia îi tratează pe ceilalți. Prin această socializare cu familia, copilul învăță cum să aibă încredere, să caute prietenii de la ceilalți și să definească confortul în relațiile cu ceilalți.
Chiar și atunci când copiii nu văd de fapt abuzul, faptul că trăiesc într-o familie în care violența este prezentă poate duce la frică și stres, amenințându-le sănătatea și bunăstarea. Ei pot observa impactul pe care violență o are asupra părintelui care a fost abuzat. Astfel copiii se vor simți nesiguri din cauza mediului imprevizibil de acasă.
Impactul violenței în familie asupra copiilor
În cazul copiilor, creierul este cel mai vulnerabil la impactul experiențelor traumatice. Expunerea la traume extreme va schimba modul de dezvoltare al acestuia. Copiii vor avea dificultăți în a face față stresului mai târziu în viață. Modificările la nivelul creierului induse de traume pot duce la diferite grade de afectare cognitivă și dereglare emoțională. Copiii care trăiesc în familiile unde violența este prezentă se confruntă astfel cu diverse dificultăți. Printre acestea se numără dificultăți de atenție, de concentrare, de învățare, stima de sine scăzută, abilități sociale afectate și tulburări de somn. Cele mai mari probleme care apar în rândul copiilor sunt echilibrarea emoțiilor și impulsurilor, precum și a gândirii conștiente de sine. Persoanele care au trecut prin abuz sau neglijență în copilărie au un risc crescut de a dezvolta probleme de sănătate mintală mai târziu.