Tabăra de vară va îmbina în mod armonios o serie de activități cultural – educative menite să sprijine modelarea învățării alternative în comunitățile dezavantajate. Un grup de 50 de copii din Cernica, Ilfov, proveniți din familii vulnerabile și unde rata de abandon școlar la nivel gimnazial este peste 50%, vor descoperi timp de 10 zile în curtea grădiniței din localitate mai multe domenii. Printre ele se numără literatura, arta dramatică, ceramica și arta fotografică.
„Nu uităm însă jocul. Căci el este principalul motor al demersului nostru! Iar acest moment se adresează și părinților care sunt încurajați să se bucure alături de copiii lor și să comunice cu ei prin intermediul jocului. Familia devine astfel sprijin pentru cei mici în această călătorie pe tărâmul imaginației și creativității. Alături de noi sunt cadrele didactice din Școala Nr.1 din Cernica, care și-au dorit ca elevii lor să participe la diverse activități din sfera educației nonformale”, transmit inițiatorii proiectului.
Atelierele, coordonate de șapte artiști cu experiență în domeniul educației
Activitățile din cadrul proiectului „CălătorEȘTI” vor fi coordonate de șapte artiști cu experiență în domeniul educației. Patru scriitoare (Iulia Iordan, Carmen Tiderle, Mihaela Coșescu și Cristina Beatrice Preda) îi invită pe copii în lumea poveștilor. Ele sunt gata să înceapă cele mai captivante ateliere de storytelling. Personificarea firului narativ se va realiza în cadrul orelor de artă dramatică, coordonate de Anca Ciuclaru. Folosind tehnici teatrale și mecanismul jocului ca bază pentru dezvoltarea abilităților naturale ale copiilor, aceștia vor învăța, într-o manieră creativă și distractivă, cum să rezolve și să răspundă provocărilor. De asemenea, învață cum să-și gestioneze propriile emoții și să se adapteze la dinamica grupului.
Prin intermediul fotografiei, alături de Răzvan Neagoe, copiii vor descoperi frumusețea localității Cernica. Elementul natural este completat de lutul care va prinde formă în mâinile copiilor îndrumați de Alina Tudor, artist ceramist. Atelierele de ceramică, fotografie și de experiment vizual vor avea drept modele de inspirație componente naturale specifice locului. Fie că e vorba de plante și animale sau de alte elemente familiare. Lucrările realizate în timpul atelierelor vor fi prezentate apoi în cadrul unei expoziții. Ea va fi organizată la începutul anului școlar în incinta unității de învățământ.