Situație îngrijorătoare în rândul tinerilor. 15% dintre ei au absolvit cel mult gimnaziul
Organizația Salvați Copiii prezintă o situație îngrijorătoare în rândul tinerilor. 15,6% dintre ei, având vârste cuprinse între 18 – 24 ani, au absolvit cel mult gimnaziul. Asta în condițiile în care țara noastră își propusese ca, până la finalul lui 2020, rata de reducere a fenomenului de abandon școlar să ajungă la 11,3%. Salvați Copiii extinde programul de educație remedială pentru 3.156 de copii din grupuri vulnerabile.
Rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională arată legătura dintre sărăcie și excluziune socială și notele obținute de copiii vulnerabili. în mediul rural, de pildă, aproape 40% dintre copii nu au reușit o medie de 5. Media națională a celor care au luat peste 5 este de aproximativ 75%. Copiii romi sunt expuși cel mai mult riscului de sărăcie.
„Salvați Copiii România anunță intensificarea programului de educație remedială în timpul verii și solicită Ministerului Educației să colecteze și să analizeze și date care să reflecte impactul statutului socio-economic al familiei asupra rezultatelor la testările naționale. Pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin și compensare a dezavantajelor. Deschiderea programului a avut loc la Școala Generală nr. 145 (zona Baicului), unde peste 70% dintre elevi sunt de etnie romă. Un procent de aproximativ 50% dintre elevele de etnie romă abandonează școala înaintea absolvirii gimnaziului. Zona urbană marginalizată Baicului este eterogenă, formată din diferite minorităţi. Dintre care cei mai numeroşi sunt romii, urmaţi de arabi, chinezi şi turci. La care se adaugă refugiaţii, majoritatea de origine africană”, transmit reprezentanții Salvați Copiii.
Peste 3.000 de copii iau parte la programul de educație remedială
Salvați Copiii va intensifica programul de educație remedială pentru 3.156 de copii din grupuri vulnerabile (copii din familii cu dificultăți economice și copii cu părinții plecați la muncă în străinătate), dintre care 300 preșcolari. De asemenea, vor fi organizate tabere pentru cel puțin 1.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate.
„Accesul la educație este unul inegal. Și această inegalitate se reflectă în șansele copiilor vulnerabili de a rămâne în școală după gimnaziu. Pe de altă parte, acești copii pot fi recuperați prin programe complexe de educație remedială, care dau rezultate. Mai mult de jumătate – 65% – dintre copiii aflați în situații sociale de risc, incluși în programul Salvați Copiii, au obținut medii mai mari de 5 la Evaluarea Națională. Fără acces la industria meditațiilor, de multe ori subnutriți și locuind în condiții precare, acești copii reușesc, cu sprijin educațional, să rupă cercul vicios al sărăciei educaționale”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte Salvați Copiii România.
Ce rezultate au copiii după participarea la program
Rezultatele evaluării programelor de tip Școala după Școală derulate de Salvați Copiii în anul școlar 2022 – 2023 ne arată că 63% dintre copii au ajuns la o autonomie deplină de învățare:
Matematică: procentul copiilor care aveau un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 62% la intrarea în program la 37% la finalul programului. Iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 31% la 69%.
Limba română: procentul copiilor care aveau un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 67% la intrarea în program la 25% la finalul programului. Iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 33% la 75%.
Științe: procentul copiilor care aveau inițial un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 50% la 18% la finalul programului. Iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 50% la 82%.
Grădinițele estivale, ajunse la a 26 – a ediție
Încă din anul 1998 se derulează programul „Grădinița estivală”. El are la bază curriculumul pentru educația timpurie și respectă cinci domenii de dezvoltare a copiilor. Este vorba despre dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală; dezvoltarea socio-emoţională; dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii; dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii; capacități și atitudini în învățare.
Programul se adresează copiilor de vârstă preșcolară care nu au mers la grădiniță și care se pregătesc să intre la clasa pregătitoare sau să urmeze cursurile unor grădinițe de stat. Obiectivul este de a sprijini integrarea copiilor în sistemul de învățământ de masă.
Impactul programului:
dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii: la intrarea în program, 12% dintre copii aveau cunoștințe adecvate vârstei. Iar la finalizarea programului, procentul a crescut la 65% dintre copii;
dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii: la intrarea în program, 10% dintre copii aveau cunoștințe adecvate vârstei. Iar la finalizarea programului, procentul a crescut la 53% dintre copii;
capacități și atitudini în învățare: la intrarea în program, 11% dintre copii aveau cunoștințe adecvate vârstei. Iar la finalizarea programului, procentul a crescut la 54% dintre copii;
93% dintre copii au fost înscriși în învățământul de masă, restul de 7% sunt în monitorizare și vor fi înscriși în anul școlar următor.
În cei 25 de ani de activități estivale au fost sprijiniți pedagogic, precum și socio-economic, 16.250 de copii. 10.678 de copii la Grădinița estivală și 5.572 de elevi în programul de educație remedială estivală.