Expoziție inedită de tramvaie istorice în centrul Timișoarei. Se sărbătoresc 154 de ani de transport public
Societatea de Transport Public Timișoara (S.T.P.T.) împlinește 154 de ani. Cu această ocazie este organizată, alături de Muzeul Național al Banatului, Direcția pentru Cultură a județului Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, o expoziție inedită de tramvaie istorice în centrul Timișoarei. Locuitorii și turiștii pot descoperi o parte din istoria transportului în comun al orașului.
Începând cu 28 iunie în zona centrală a orașului se regăsesc mai multe tramvaie istorice și de patrimoniu. Mai precis în Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Traian. Ele oferă o călătorie în timp, arătându-le oamenilor începuturile și evoluția transportului public din Timișoara. „Expoziția, pe care intenționăm să o desfășurăm până la finalul lunii septembrie, prezintă o colecție de tramvaie istorice restaurate și conservate cu grijă de către colegii din cadrul secției Transport Tramvaie. Vizitatorii vor avea șansa să admire modele rare. Unele dintre ele datând chiar din perioada de început a transportului public din Timișoara.
În Piața Unirii vor fi expuse două tramvaie. Vagonul platformă de tip GP, cel mai vechi tramvai din patrimoniul societății noastre, fabricat în 1902, și tramvaiele „gemene”, datând din 1927. Evenimentul va fi însoțit de activități conexe. S.T.P.T. intenționează, împreună cu instituții partenere, să organizeze mici concerte pe tramvaiul platformă din Piața Unirii în fiecare sâmbătă seara, precum și multe alte surprize. Ne propunem, de asemenea, ca acest tramvai platformă să fie o constantă anuală în Piața Unirii. Ca scenă pentru evenimente culturale locale”, transmit reprezentanții S.T.P.T.
Vagonul tras de cai, o piesă unicat în România
Încă din acest weekend, pe linia refugiu din Piața Libertății vor fi expuse alternativ vagonul tramvai tras de cai, o piesă unicat în România. Din expoziție face parte și un tramvai electric de tip EP V54, parte a unui lot de tramvaie construite de către Uzinele „Electroputere” Craiova între 1955 – 1959. „Tot pentru a marca 154 de ani de când primul tramvai tras de cai a circulat pe linia amenajată din Timișoara, intenționăm organizarea unei curse cu acest model de tramvai pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale.
În cazul Pieței Traian, propunem o premieră în Timișoara. Un tramvai Wegmann modificat în atelierele S.T.P.T. și transformat în tramvai interactiv, de tip cafenea (unde se vor comercializa băuturi non – alcoolice), care va aduce un plus de valoare zonei”, mai transmit reprezentanții S.T.P.T. Piața Libertății va găzdui, începând cu data de 8 iulie, și un tramvai electric austriac fabricat în 1960. Este unic pe teritoriul României. Alături îi va fi și un tramvai „Timiș 1”. Acesta a fost construit în 1962 la Întreprinderea de Tramvaie Timișoara (I.T.T.).