„Copiii și opera”, proiectul care-i apropie pe cei mici de muzica corală și clasică
Asociația Enthousiasmos a înființat în septembrie 2022 corurile de copii Corul Mic și Corul Mare ale Academiei de Arte „Lugoj Clasic”. Proiectul „Copiii și opera” propune o serie de concerte care au loc în mai multe localități din județul Timiș și are menirea să-i facă pe copii să descopere muzica corală și clasică prin participare activă, nu doar ca spectatori.
Primele concerte au loc astăzi, la Chizătău, la Grădinița cu Program Normal, și la Belinț, la Școala Gimnazială. Mâine, 10 iunie, de la ora 12:00, copiii vor concerta la Boldur, la Școala Gimnazială, iar în 23 iunie la Lugoj, la Teatrul Traian Grozăvescu, de la orele 19:00. Ultima oprire are loc la Timișoara, concertul având loc la Casa Tineretului, de la ora 19:00.
Cele două coruri de copii au fost înființate în cadrul primei ediții a Academiei de Arte. La apelul mezzosopranei Aura Twarowska, directorul artistic al proiectului, au răspuns peste 85 de copii din Lugoj și din împrejurimi. Datorită acestui număr, copleșitor de mare, și a diferențelor de vârstă (copii între doi ani și jumătate și 19 ani), organizatorii și maestra de cor, profesoara Claudia Crețiu, au hotărât organizarea copiilor în două coruri, cu repertorii diferite și cu timpi de repetiție diferiți.
„În actualul proiect, „Copiii și opera”, ne propunem să realizăm o primă întâlnire între acești copii și literatura universală de operă. Este un proiect curajos, cu caracter de pionierat, inovativ și original, prin faptul că invită copiii să cunoască opera „din interior”, prin participare activă în actul artistic, nu doar pasivă, ca spectator. Concertele vor cuprinde coruri, ansambluri, duete și arii din creațiile compozitorilor W. A. Mozart , G. Verdi , G. Bizet, E. Humperdinck, G. Puccini, G. Puccini, C. M. von Weber, L. Profeta și T. Brediceanu”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Copiii, pregătiți de trei muzicieni
De pregătirea copiilor se ocupă trei muzicieni. Despre noțiunile de bază din arta cântului (vocalize, emisie, respirație, dicție / pronunție) vor afla de la mezzosoprana Aura Twarowska, cea care va pregăti și numerele solistice (duete, terțete). Ea a cântat pe cele mai importante scene ale lumii, având peste 400 de spectacole. Aura Twarowska este cetățean de onoare al Municipiului Lugoj și membru de onoare AFAR. Este decorată de președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de cavaler, și premiată de Elite Art Club UNESCO pentru promovarea valorilor culturale românești în țară și în străinătate. Claudia Crețiu este persoana care va asigura pregătirea muzicală a corurilor și susținerea concertelor. Ce-a de-a treia persoană care se va ocupa de pregătirea copiilor este Raluca Miclăuș, pianist.
„Proiectul actual își dorește organizarea la Lugoj a unui eveniment cultural de înaltă clasă, pentru promovarea valorilor locale, și deschiderea orizontului cultural lugojean spre valori naționale și internaționale, promovarea valorilor muzicale locale, apropierea tinerei generații de domeniul muzicii clasice (în general) și corale (în special), conform cu puternica tradiție corală bănățeană și îmbogățirea ofertei culturale lugojene. Proiectul este un răspuns la cererea de manifestare cultural – artistică lugojană. De asemenea, el oferă repere culturale reale și publicului din câteva localități apropiate Lugojului”, a declarat mezzosoprana Aura Twarowska.