Știrea momentului pentru părinții de copii preșcolari. Toți trebuie să știe și să acționeze în consecință
Ministerul Educației a făcut o nouă schimbare în învățământul românesc. Știrea momentului pentru părinții de copii preșcolari este că, din toamna acestui an, grupa mijlocie a grădiniței devine obligatorie. Așadar, copiii care au patru ani vor deveni prima generație cu cel puțin 13 ani de educație școlară.
Parcurgerea obligatorie a grupei mijlocii este prevăzută în Legea Educației, la articolul 63. În perioada următoare un număr de aproximativ 180.000 de copii vor concura pentru un loc în grădinițele de stat. Săptămâna aceasta a fost publicat Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2023 – 2024. Potrivit acestuia, etapa de reînscrieri are loc în perioada 6 – 14 iunie. Ea se adresează copiilor care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor. Reînscrierea se face printr-o cerere scrisă de către părinți sau reprezentanții legali.
În 14 iunie are loc afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri. Apoi, începe etapa I de înscrieri, programată pentru perioada 15 – 30 iunie. Copiii sunt înscriși în această etapă pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri. Afișarea rezultatelor și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri va fi făcută în 30 iunie, iar în perioada 3 – 18 iulie are loc a II-a etapă de înscrieri.
Potrivit aceluiași calendar, părinții / reprezentanții legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între zero și trei ani pot solicita înscrierea lor în unități de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel antepreșcolar depunând, pe locurile libere rămase după operațiunea de reînscrieri, o cerere-tip de înscriere la unitatea de învățământ aleasă.
Criteriile de departajare în cazul în care cererea e mai mare decât numărul de locuri
Există posibilitatea ca într-o unitate de învățământ numărul cererilor-tip de înscriere să fie mai mare decât numărul de locuri libere. În astfel de situații comisia de înscriere din unitatea de învățământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice. Criteriile generale de departajare care se aplică pentru nivelul preșcolar sunt următoarele:
copilul are vârsta de patru sau cinci ani împliniți la începutul anului școlar;
domiciliul copilului / reședința / locul de muncă al / a unuia dintre părinți / al / a reprezentantului legal este situat / situată în apropierea unității de învățământ unde părintele / reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;
cel puțin unul dintre părinți / reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;
existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală);
ambii părinți / părintele unic / reprezentantul legal ai / al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la agenția pentru ocupare a forței de muncă;
existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului. Și / sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE / CMBRAE;
existența unui frate / a unei surori înmatriculat / înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă în anul școlar pentru care se face înscrierea.