Greva profesorilor continuă. Ce se întâmplă cu elevii lor
Greva profesorilor continuă și săptămâna aceasta. O mare parte din cadrele didactice nu merg la ore, iar elevii stau acasă sau merg la școală degeaba. Asta fiindcă nu învață nimic. De asemenea, părinții se necăjesc că nu știu ce se întâmplă sau ce va urma, iar unii dintre ei nu au cu cine să-și lase copiii.
După ce au ținut o grevă de avertisment, în 22 mai, cadrele didactice au intrat în grevă generală. Părinții au fost sfătuiți să nu-și ducă copiii la școală. Se prea poate ca aceștia să nu fie supravegheați. Greva se ține la locul de muncă, însă profesorii pot sta și în cancelarie. Cei care s-au alăturat grevei nu predau, nu pun absențe și nici nu evaluează.
Greva profesorilor continuă, aceștia dorindu-și salarii mai mari. Într-un comunicat de presă emis de sindicate se arată că solicitările de la ultimele negocieri, din 25 mai, au fost următoarele:
Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie. Ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.
Cine e responsabil se continuarea grevei
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” sunt de părere că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea grevei. „După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime / vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții. Însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.
Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie. Prevedere care a fost eliminată din Legea Învățământului Preuniversitar”, se arată în comunicatul de presă.