Tot mai mulți copii dispar. Sesizările au crescut constant
În ultimii doi ani sesizările privind dispariția de la domiciliu a minorilor au crescut la număr. Un raport al organizației Salvați Copiii România arată că tot mai mulți copii dispar, aceștia având vârste cuprinse între 14 și 18 ani.
Analiza perioadei cuprinse între 30 aprilie 2022 și 22 aprilie 2023 semnalează faptul că au fost înregistrate 8.722 de sesizări referitoare la dispariția minorilor de la domiciliu. Cu 1.145 mai mult decât în anul anterior. Din datele obținute de la Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție reiese că în perioada analizată au dispărut 106 copii cu vârsta sub cinci ani, 176 de copii cu vârsta între cinci și 10 ani, 2.245 de copii între 10 – 14 ani și 6.195 de copii de peste 14 ani. În evidența autorităților se află și dispariția unui copil ucrainean, în vârstă de șase ani, dispărut în data de 1 februarie 2023.
Cele mai multe dispariții au fost înregistrate în București și județele Bacău, Iași și Constanța. Din totalul sesizărilor înregistrate, peste 30% reprezintă plecări voluntare din locuințele sociale sau centrele D.G.A.S.P.C. Numărul sesizărilor cu privire la disparițiile de copii a suferit o dinamică progresivă în ultimii patru ani, cu o creștere semnificativă începând cu anul 2021. Astfel, dacă în perioada 2020 – 2021 au fost înregistrate 5.922 de cazuri de minori dispăruți, un an mai târziu numărul a crescut la 7.577, ajungând în ultimul an (2022 – 2023) la 8.722.
Care sunt motivele pentru care copiii dispar
În jur de 95% din sesizări se referă la plecări voluntare. Principalele motive și factorii de risc care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt:
neglijarea și lipsa de supraveghere din partea părinților sau a adulților responsabili;
conflictele repetate din familie, conflictele cu părinții;
abuzurile asupra copiilor, fizice și / sau emoționale;
lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate;
blocaje în comunicarea cu părinții, cu precădere în situații dificile;
abandonul școlar și teama față de reacția părinților cu privire la rezultate negative acumulate la școală;
influența / presiunea anturajului;
consumul de alcool și substanțe halucinogene;
situația economică precară a familiei.
„Părinții, îngrijitorii și familiile rămân cei mai importanți factori pentru prevenire și sprijin. Copiii au nevoie de adulți în care să aibă încredere, de multe ori aceștia putând fi și profesorii. Un adult în care să aibă încredere are o atitudine non-critică, deschidere și oferă stabilitate. Pentru a preveni plecările repetate, copiii, mai ales la vârsta adolescenței, au nevoie să își dezvolte sentimentul că aparțin unei structuri sociale, să își construiască o „ancoră”, care poate lua orice formă, dar care va deveni motivul pentru a rămâne, nu pentru a pleca”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
În perioada 22-26 mai 2023, Salvați Copiii România desfășoară o serie de activități de informare și conștientizare în școli și licee, unde discută cu tinerii despre pericolele fugii de acasă și despre alternativele pe care le au.