„Public Art”, proiectul de care se vor bucura copiii, dar și profesorii
În perioada aprilie 2023 – iunie 2024 Asociația „Sfera Timișoarei” implementează proiectul cultural „Public Art”. De el se vor bucura copiii din mediul rural și urban mic din județul Timiș, dar și cadrele didactice. Sunt pregătite peste 150 de activități, care mai de care mai interesante și mai atractive.
Proiectul se va desfășura în comunitățile în care 15% din populație este defavorizată, cu resurse materiale, educaționale și culturale limitate. „Prin seria de activități pentru elevi și cadre didactice urmărim facilitarea accesului la educație de calitate copiilor din mediul rural, defavorizat sau vulnerabil. Și oferirea unor soluții concrete elevilor și cadrelor didactice pentru realizarea acestui scop la nivelul județului Timiș. De asemenea, ne propunem ca prin impactul acestui proiect să crească motivația pentru învățare în rândul elevilor. Și să sprijinim instituțiile pentru a preveni abandonul școlar prin crearea unor experiențe educaționale pozitive”, a declarat Oana Grimacovschi, coordonator al proiectului.
Componentele proiectului „Public Art”
Programul „Public Art” cuprinde trei componente principale:
„Școala Public Art” – o serie de ateliere pentru elevi, structurate sub forma unor ore remediale și o școală de vară în care studiul se îmbină cu activitățile cultural-artistice. Beneficiarii sunt copiii cu abilități înalte, rezultate școlare bune, dar și copiii care provin din familii dezavantajate sau mediu socio-economic scăzut. Cele 64 de ateliere vor fi facilitate în comuna Biled în locații diferite. În parc, școală, căminul cultural, bibliotecă, centrul pentru tineret, în funcție de specificul activității, în perioada aprilie – iulie 2023.
„Caravana Public Art” este un concept prin care arta ajunge în viața copiilor, trecând pragul localității într-o caravană. Vor fi organizate 100 de activități. Printre ele se numără întâlniri cu artiști, muzicieni, ilustratori, scriitori, ateliere de teatru, dans, muzică, activități dedicate cunoașterii și promovării patrimoniului cultural etc. Caravana va ajunge în localitățile rurale: Biled, Pesac, Satchinez, Izvin, Fibiș, Șandra, Cenad, Comloșul Mare, Comloșul Mic, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus, Sânandrei, Crai Nou. În mediul urban mic vor avea loc activități în Gătaia, Jimbolia, Sânnicolau Mare.
„Public Art pentru profesori” – patru programe de formare dedicate cadrelor didactice vor fi implementate în Gătaia, Pesac, Comloșul Mare și Biled. Activitățile de formare se vor axa pe dezvoltarea competențelor cheie ale copiilor. Se va folosi arta, știința și lectura ca traseu de parcurs pentru atingerea obiectivelor.