Basmele africane și românești nu sunt așa de diferite. Sute de copii învață din povești
Anul acesta Timișoara e Capitală Europeană a Culturii, iar cu această ocazie sunt organizate mai multe evenimente. „Unitate în diversitate – Basme românești și africane” e unul din proiectele la care iau parte în jur de 600 de copii din municipiul Timișoara, dar și din localitățile Ghiroda, Giarmata Vii și Dumbrăvița. Aceștia vor descoperi că basmele africane și cele românești nu sunt așa de diferite.
De basme se bucură toată lumea, indiferent de locul în care se află. Diferența este că fiecare reflectă valorile și identitatea unui anumit popor. Între basmele românești și cele din alte țări pot fi identificate anumite asemănări, cum ar fi cele legate de temă, motive sau valori umane și morale. Așa se pot forma și legături între popoare și tot așa poate fi descoperit patrimoniul cultural al altui popor.
Proiectul „Unitate în diversitate – Basme românești și africane”, derulat de Asociația Interakt Arts din Sibiu, are o dublă dimensiune: artistică și educațională. „Prin intermediul activităților cu caracter non – formal, aproximativ 600 de copii din municipiul Timișoara, dar și din localitățile Ghiroda, Giarmata Vii și Dumbrăvița vor avea acces la experiențe artistice și umane valoroase, care le vor dezvolta gândirea critică, imaginația, simțul civic, dar și curiozitatea de a descoperi noi spații geografice cu specificul lor cultural”, se arată în comunicatul de presă transmis.
„Povești africane”, spectacolul pe care-l vor urmări copiii
În perioada 25 – 30 mai copiii cu vârste cuprinse între șase și nouă ani se vor bucura de spectacolul „Povești africane”. Acesta are la bază un basm popular african numit „Povestea fetiței Nsangi și a cimpanzeului flămând”. El a fost prezentat în anii trecuți la Sibiu, acolo unde a avut succes. În vestul țării, reprezentațiile vor avea loc după cum urmează:
25 mai, ora 9:00 și ora 10:00 – Școala Gimnazială nr. 27, Timișoara;
26 mai, ora 8:30 – Școala Gimnazială Dumbrăvița; ora 10:00 și ora 11:00 – Școala Gimnazială nr. 13, Timișoara;
29 mai, ora 8:30 — Școala Gimnazială Giarmata Vii; ora 10:00 și ora 11:00 – Colegiul Bănățean, Timișoara;
30 mai, ora 8:00 și ora 9:00 – Școala Gimnazială nr. 19, Timișoara; ora 11:30 – Școala Gimnazială Ghiroda.
„Proiectul va avea și o dimensiunea interactivă, prin atelierele ce vor urma prezentării spectacolului, ateliere coordonate de actrițele din distribuție. În decursul acestora, elevii vor învăța lucruri noi despre cultura africană. Vor identifica similitudini între basmul prezentat și alte basme de pe continentul european, mai exact din România („Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă) și din Germania („Scufița Roșie, de Frații Grimm), învățând astfel să manifeste deschidere, toleranță și empatie față de semenii lor care vorbesc o altă limbă, au o altă culoare a pielii și alte tradiții. De asemenea, ei vor fi încurajați să imagineze în zilele ce vor urma propriile povești sau desene, cu specific local, pornind de la experiența pe care au trăit-o ca spectatori”, se mai arată în comunicatul transmis.
În etapa a doua a proiectului, creațiile copiilor vor fi colectate, iar pe baza lor echipa artistică va produce un nou basm. Acesta va conține atât elemente din cultura română, cât și din cea africană și va fi prezentat public, în încheierea proiectului, la începutul anului școlar 2023 – 2024.