Ultimele informații despre înscrierile în clasa pregătitoare. Se întâmplă în aceste zile
Școlile private sunt din ce în ce mai atractive pentru părinți. Ultimele informații despre înscrierile în clasa pregătitoare arată că, într-un deceniu, numărul elevilor înscriși în școlile private a crescut cu 144%.
În anul școlar 2022 – 2023 au fost înscriși în învățământul privat 10% dintre elevii de clasa zero. Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în acest an școlar numărul elevilor înscriși în clasa pregătitoare, în școlile private din Capitală, a ajuns la 1.583. Creșterea e de 144%, având în vedere că în anul școlar 2013 – 2014 erau doar 649 de elevi înscriși în regim privat.
Înscrierile în învățământul primar se pot face, potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educației, până în 18 mai. Părinții trebuie să completeze cererile – tip și să le transmită la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea în clasa pregătitoare. În perioada 19 mai – 22 mai are loc procesarea cererilor și repartizarea copiilor la școala de circumscripție. A doua etapă de înscriere în învățământul primar începe în 5 iunie, iar cererile de înscriere se vor putea depune în perioada 6 iunie – 12 iunie.
Ce oferă în plus școlile private față de cele de stat
Școala Quantum e una din instituțiile private de învățământ din nordul Bucureștiului pentru care optează mai mulți părinți. Ea propune un sistem educațional inovator, bazat pe educație, inovație și cercetare. Echipa unității de învățământ urmărește să descopere și să valorifice potențialul nativ al fiecărui copil și să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia. Atât din punct de vedere cognitiv, cât și emoțional și psihomotric. „Să lucrezi cu copiii este o binecuvântare, o responsabilitate și un legământ cu viitorul. Profesorii sunt cei care inspiră, ghidează și creează atmosfera caldă și prietenoasă. Starea de bine este atitudinea de bază pentru ca învățarea și educația să genereze caractere puternice, cunoștințe solide și încredere în reușită. Obiectivul nostru principal este să dezvoltăm viitori adulți sustenabili, din toate punctele de vedere”, declară Diana Șerban, fondatoarea Școlii Quantum.
Școlile private, mai atractive din prisma programei
În școlile private educația e bazată pe înțelegere, socializare și cunoaștere aprofundată. Din programă fac parte mai multe programe prin intermediul cărora copiii își descoperă pasiunile și învață să ia decizii. La baza fundației solide a școlii Quantum stau mulți ani de cercetare și documentare în domeniul educației, în cadrul organizației non-guvernamentale ARCA Advanced Research In Education. Oferta educațională a școlii este un cumul de programe și curricule, care îmbină armonios curriculum-ul național cu o varietate de abordări pedagogice pentru a descoperi și cultiva abilitățile copilului:
Programul „Conexiuni emoționale și relații sociale”;
Programul „Descoperirea pasiunilor și modelarea gândirii”.
Implementarea acestor programe este amprentată de paradigma originală și abordarea psihopedagogică inovatoare, fundamentată de prof. Dr. Florian Colceag, ce au ca scop:
Încurajarea copiilor să-și recunoască nevoile și să învețe să comunice adecvat în orice situație;
Autodisciplina, expresivitatea, controlul motric;
Recuperarea potențialelor nevalorificate;
Explorarea și lărgirea orizonturilor de cunoaștere;
Descoperirea ritmului de învățare și domeniul de pasiune al fiecărui copil;
Aprofundarea și performanța pe un domeniu de pasiune identificat.
Elevii școlii au participat la o mulțime de activități. Printre ele se numără construirea primului go-kart, lecții de aritmetică mentală și aikido. De asemenea, copiii au ocupat locurile I, II și III în România la World Maths Day 2023 și au expus lucrări la ediția a XXVIII-a din cadrul Expoziției Internaționale de Artă Micul Prinț (Satu Mare). În 25 mai Școala Quantum își deschide porțile pentru familiile interesate de programul său educațional. Se va face un tur al școlii, vor fi prezentate toate activitățile din acest an și se vor oferi informații despre cum va fi organizat anul școlar următor.