15 mai – Ziua Internațională a Familiei. Nu doar oamenii o sărbătoresc
În 20 septembrie 1993 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a stabilit ca în fiecare an, în 15 mai, să fie sărbătorită Ziua Internațională a Familiei. Ea e sărbătorită de noi, oamenii, dar nu numai.
Ziua de 15 mai este un motiv de bucurie. O zi pe care părinții și copiii o pot petrece împreună în diferite moduri. Pe de altă parte, Ziua Internațională a Familiei, potrivit ONU, e menită să ofere o oportunitate de a promova conștientizarea problemelor legate de familii. De asemenea, urmărește să descopere care sunt procesele sociale, economice și demografice care afectează familiile. Începând cu anul 2015, cele 193 de state membre ale Națiunilor Unite au adoptat în unanimitate un set de obiective care vizează eliminarea sărăciei, discriminarea, abuzul și decesele care pot fi prevenite.
În România, potrivit legii, familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți. „În relațiile dintre soți, precum și în exercițiul drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale. Drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor. Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material”, se arată în Codul Familiei din 1953. Din păcate, mulți copii trăiesc în familii în care afecțiunea, prietenia și sprijinul sunt termeni necunoscuți. Sau sunt termeni la care doar visează.
Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită și de necuvântătoare
Putem spune că Ziua Familiei e sărbătorită și de animale. Nu doar de oameni. La fel ca noi, și ele au familia lor. Și își poartă de grijă unul altuia. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București a amintit într-o postare pe Facebook de faptul că sunt multe animale care au un comportament asemănător cu al oamenilor. Printre ele se numără urșii, urșii polari, elefanții, leii, girafele, mistreții și căprioarele. Câteva dintre familiile de animale pot fi admirate în expoziția permanentă a instituției.
„Deși avem tendința să credem că doar oamenii trăiesc în familii, apar tot mai multe studii făcute la animale care se asociază și trăiesc în grupuri familiale în care își dezvoltă relații care se aseamănă destul de mult cu comportamentul uman. Mai mult decât atât, multe animale sunt capabile să-și exprime afecțiunea pentru semenii lor. În special pentru pui sau membrii grupului din care fac parte. Familia este la fel de importantă în lumea lor ca și în lumea oamenilor. Vă invităm să admirați câteva dintre familiile de animale din expoziția permanentă a Muzeului și vă provocăm să le descoperiți la următoarea voastră vizită la noi”, scriu reprezentanții Muzeului „Grigore Antipa”.