De ce sunt obligați adolescenții să folosească protecția solară
Majoritatea persoanelor, în special fetele, își doresc să aibă o piele cât mai bronzată. Totuși, e important ca toată lumea să știe că expunerea excesivă la soare poate avea urmări grave, cum ar fi apariția cancerului de piele. Societatea Română de Dermatologie (SRD) vorbește despre protecția solară și importanța ei și lansează campania „Folosiți protecția?”, adresată în special adolescenților.
Potrivit SRD, până în anul 2043 incidența cancerului de piele va crește cu 85%. Expunerea la soare, fără a folosi protecție solară, reprezintă o problemă majoră de risc în dezvoltarea cancerului de piele. Iar această problemă se poate instala încă din copilărie sau adolescență. Chiar dacă peste 84% dintre adolescenți înțeleg aceste lucruri, din păcate, nici măcar un sfert dintre ei nu se protejează întotdeauna de soare. Un studiu realizat de organizația europeană Euromelanoma arată că în cazul persoanelor care au suferit arsuri solare severe înainte de 18 ani există o probabilitate cu 18% mai mare de a descoperi o leziune suspectă în cadrul unui control dermatologic la maturitate.
Tinerii și expunerea la soare
Pentru a îmbunătăți comportamentul în ceea ce privește folosirea produselor de protecție solară, SRD lansează campania „Folosiți protecția?”. „Există o strânsă legătură între arsurile pielii provocate de soare în copilăria și adolescența fiecăruia dintre noi și creșterea riscului de a dezvolta un melanom la maturitate, astfel încât , anul acesta, vom pune un accent deosebit pe factorul de prevenție în rândul acestor categorii de vârstă și totodată, sperăm ca în plan general să amplificăm gradul de conștientizare legat de prevenirea, diagnosticarea precoce și tratamentul cancerului de piele”, a declarat Secretarul General al Societății Române de Dermatologie (SRD), Dr. Alin Nicolescu, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul unui studiu, 1500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au răspuns întrebărilor legate de modul în care se protejează de soare. Cifrele arată astfel:
27% poartă întotdeauna o pălărie;
17% poartă întotdeauna haine cu mâneci lungi;
21% poartă întotdeauna ochelari de soare cu protecție UV;
49% stau întotdeauna sau des la umbră;
52% își aplică întotdeauna protecție solară pe față;
56% aplică întotdeauna protecție solară pe alte părți expuse ale corpului lor.