„Păcală și Tândală”, un spectacol în premieră la Teatrul Ion Creangă. Instituția împlinește 58 de ani
Anul acesta Teatrul Ion Creangă din București împlinește 58 de ani. Pentru a marca acest moment, în 4 mai, de ziua instituției, de la ora 18:00, în Sala Mică, sunteți invitați la un spectacol în premieră: „Păcală și Tândală”.
Reprezentanții instituției spun că povestea lor și cea a lui Păcală și Tândală se aseamănă. Chiar dacă nu a început de atât de demult, 58 de ani nu sunt chiar puțini. „Peripeții am avut și noi destule, unele mai haioase, altele mai frumoase, iar unele mai triste. Dar precum au făcut și cei doi, am știut să trecem peste orice obstacol cu zâmbetul pe buze deoarece v-am avut mereu pe voi alături, publicul nostru. Pe 4 mai este aniversarea noastră și nu se putea un spectacol mai potrivit pentru această zi, decât „Păcală și Tândală”. Scris și regizat de Ion Ionuț Ciocia, acesta a adus în ziua de azi povești din străbuni, povești cu glas și port național, la care orice adult se simte melancolic când le aude, iar orice copil se amuză copios pe seama acestora”, transmit reprezentanții Teatrului Ion Creangă.
Hainele și încălțămintea personajelor din poveste sunt inspirate de culorile tradiționale și de costumația poveștilor populare. Cu ajutorul lor personajele vor trece mai sprintene și vioaie prin peripeții, vor dansa și vor cânta. Reprezentanții teatrului spun că motivul bucuriei îl puteți afla numai dacă mergeți să vizionați spectacolul. Biletele pentru premiera spectacolului din data de 4 mai, dar și pentru următoarele reprezentații s-au pus deja în vânzare. Ele se pot achiziționa atât online, de pe Entertix și Myticket, cât și de la Casa de bilete – 0767.934.374.
Despre Teatrul Ion Creangă
Primul teatru dedicat publicului tânăr a apărut în anul 1965, la București, fiind numit Teatrul pentru Copii și Tineret Ion Creangă. „Povestea Teatrului începe la sediul din Piața Lahovari, iar în 1976 continuă în noua sală din Piața Amzei. În anul 2009 Sala Mare este preluată de autoritățile locale pentru consolidare. De atunci și până azi, încă așteptăm ziua în care ne vom întoarce acasă.
În prezent, Teatrul Ion Creangă, este singurul teatru care oferă un repertoriu cultural exclusiv publicului tânăr (sub 12 ani). Dar și primul teatru care a impus un program repertorial pentru publicul foarte tânăr (sub 3 ani). Misiunea acestuia este de a crea spectacole pentru copiii din Capitală și din țară. Mai mult, Teatrul dezvoltă programe artistice complementare, cu valențe educative, cu scopul de a încuraja și dezvolta consumul cultural în rândul copiilor, dar și de a facilita accesul acestora la o paletă diversificată de arte performative. Teatrul are ca obiectiv educația culturală și formarea gustului estetic al copiilor prin crearea unor spectacole de teatru de un înalt nivel artistic, dar și prin oferirea unor activități educative și interactive conexe”, se arată pe site-ul Teatrului Ion Creangă.