MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE. Turnurile himalayene din China
În lume există o mulțime lucruri a căror secrete nu au fost elucidate nici până în zilele noastre. ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește azi, la rubrica MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE, despre turnurile himalayene din China.
În vestul provinciei Sichuan există sute de turnuri de piatră misterioase care împânzesc văile și poalele munților Himalaya. Unele dintre ele au o înălțime de peste 60 de metri. Ca poziționare, acestea se regăsesc grupate în apropierea satelor. Unele dintre ele sunt folosite pe post de grajduri pentru animale, iar altele se află într-o stare de degradare. Deși există în mod clar de secole, scopul și originea acestor structuri rămân un mister. Nici localnicii nu știu cum au apărut și la ce au fost folosite.
Turnurile au fost aduse pentru prima dată în atenția lumii exterioare de către exploratoarea franceză Frederique Darragon, potrivit amusingplanet.com. Aceasta a mers în Tibet în 1998 pentru a cerceta leoparzii de zăpadă, dar în schimb a dat de aceste turnuri care i-au atras atenția. Următorii cinci ani și i-a petrecut studiindu-le, fotografiindu-le și chiar escaladându-le, atunci când a fost posibil, pentru a prelua mostre de lemn din grinzi pentru analiză. Pentru a afla mai multe despre ele, exploratoarea a stat de vorbă cu localnicii. Din păcate, aceștia nu știau mai nimic, așa că cercetările au continuat printre textele din mănăstirile locale, care, la rândul lor, au fost în zadar. Câteva informații a reușit să obțină totuși din analele chinezești și din jurnalele unor călători europeni din secolul al XIX-lea.
Turnurile, construite cu sute de ani în urmă
Potrivit cercetărilor, se pare că turnurile au o vechime cuprinsă între 600 și 1000 de ani. Ele au fost construite dintr-un amestec de piatră tăiată, cărămidă și lemn și au diferite forme. Unele sunt în formă de pătrat, altele au formă de hexagon, iar altele sunt în formă de stea cu până la 12 vârfuri. Ele conțin foarte puțin mortar și, datorită scândurilor și grinzilor de lemn care se intercalează între pietre, aceste construcții robuste sunt capabile să absoarbă forța zguduirilor violente care însoțesc cutremurele. Mai ales construcția în formă de stea care face ca structurile să fie mai puțin sensibile la cutremure.
La ce au fost folosite aceste turnuri, nu se știe. Totul rămâne un mister. Exploratoarea Frederique Darragon crede că turnurile nu au avut un singur scop, fiind folosite în mod diferit dintr-un sat în altul. În Miniak, de exemplu, ea crede că multe dintre ele erau turnuri de veghe. Ea își bazează concluziile pe observații cum ar fi faptul că intrarea se afla la câteva etaje deasupra solului și amplasarea turnurilor se regăsea acolo unde se întâlneau rutele comerciale. În Kongpo și Damba, turnurile par să fie în primul rând simboluri ale bogăției și mândriei. Potrivit unei povești, turnurile au fost construite de localnicii care s-au îmbogățit prin comerțul cu China condusă de mongoli.
Multe dintre turnuri se află acum într-o stare de abandon. Frederique Darragon depune eforturi pentru ca turnurile să fie incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Până atunci, ele se regăsesc pe lista unei organizații non – profit dedicate conservării arhitecturii istorice și a siturilor de patrimoniu cultural din întreaga lume.