Locuri de poveste din România. Cascada Duruitoarea
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice. Unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Primăvara e anotimpul perfect pentru a vizita cascade. Una din cele mai spectaculoase se regăsește în Masivul Ceahlău din județul Neamț. Chiar dacă nu e cea mai înaltă și nici cea cu debitul cel mai mare, Cascada Duruitoarea se face remarcată prin sunetul pe care-l produce. De aici și denumirea. Sunetul se aude destul de tare, iar asta datorită căderii aproape pe verticală pe o distanță de aproximativ 25 metri, potrivit aventurainromania.ro. Cascada Duruitoarea se află în Parcul Național Ceahlău, o arie protejată de o importanță deosebită.
Cascada se formează pe pârăul care poartă numele Pârâul Rupturii, alimentarea fiind făcută prin izvorul Fântăna Rece, dar și prin alte izvoare periodice. O rol important joacă și ploile și topirea zăpezii. Tocmai din acest motiv primăvara cascada are cel mai mare debit și oferă o priveliște de poveste.
Cum ajungi la Cascada Duruitoarea
Pentru a ajunge la Cascada Duruitoarea plecarea se face din stațiunea Durău. Potrivit sursei menționate anterior, traseul este mediu ca dificultate, dar scurt. Partea mai puțin plăcute este că până la cascadă sunteți nevoiți să urcați în jur de 80 – 90% din lungimea traseului. Partea bună este că la coborâre totul va fi mai ușor. La baza cascadei există și un loc amenajat pentru o mică pauză înainte de întoarcere. Nu doar cascada este deosebită, ci și drumul până acolo. Pădurea este deasă și parcă desenată. Copacii sunt drepți, groși și înalți. În zonă mai pot fi vizitate și alte obiective turistice. Printre ele se numără Stațiunea Durău, Mănăstirea Durău, Cabana Fântânele, Cabana Dochia, Vârful Toaca, Piatra Ciobanului etc.