Zeci de școli cu risc seismic I vor fi consolidate și reabilitate
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, anunță că zeci de școli cu risc seismic I vor fi consolidate și reabilitate. De asemenea, vor fi modernizate și eficientizate energetic. Este vorba despre 14 licee, 15 școli și două grădinițe.
Cseke Attila anunță că a aprobat lista primelor 31 de unități de învățământ care vor primi finanțare prin programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”. Finanțarea lucrărilor este asigurată de Ministerul Dezvoltării. Iar unitățile administrativ – teritoriale pe raza cărora se află cele 31 de obiective răspund de modul în care sunt realizate aceste lucrări. Pe perioada lucrărilor, beneficiarii trebuie să asigure spații pentru relocarea activităților. Sau alte modalități de desfășurare a procesului educațional. Ministrul a specificat că nu trebuie întocmite documentații tehnico – economice de tip DALI. E suficient doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent. Contractele de finanțare se încheie pentru o perioadă de trei ani.
„Introducerea școlilor în acest program se face pe baza listelor transmise periodic de Ministerul Educației. Ele cuprind clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri. Clădirile sunt introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, urmând ca UAT-urile pe raza cărora se află aceste școli să-și transmită, în termen de 5 zile de la data aprobării acesteia, acordul pentru includerea în program. Netransmiterea acordului în termen de 5 zile de la aprobare (hotărâre a consiliului local / județean) atrage eliminarea beneficiarului din program. El urmează a fi reintrodus la momentul transmiterii avizului”, se arată în comunicatul de presă emis.
Situația clădirilor, actualizată săptămânal
După cutremurele devastatoare ce au avut loc în Turcia și în România s-au resimțit câteva cutremure. Unul dintre ele a avut 5.2 grade. S-a produs la o adâncime de 15 km și s-a simțit în mai multe localități din sudul și vestul țării. După producerea acestor evenimente Ministerul Educației a decis să analizeze situația infrastructurii clădirilor aparținând instituțiilor și unităților de învățământ. Începând cu 24 februarie, pe site-ul instituției se face cunoscută săptămânal situația clădirilor. Lista care cuprinde încadrarea / neîncadrarea clădirilor într-o clasă de risc seismic va fi publicată în fiecare zi de vineri. Ea cuprinde datele actualizate în cursul săptămânii.