Cum vor fi protejați copiii dintr-unul din cele mai violente județe din țară
Abia recent într-unul din cele mai violente județe a fost înființat un serviciu de sprijin pentru copiii maltratați. E vorba de Telefonul Copilului, apelabil la 119. În România acest telefon al copilului există de la începutul anului 2022. Iată cum vor fi protejați copiii.
Județul Vaslui este unul dintre cele mai violente județe. Acolo au loc nenumărate evenimente nefericite și chiar tragice uneori. Nu de puține ori sunt implicați și copii, ceea ce e cu atât mai grav. În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui a fost înființată o echipă dedicată de operatori și o echipă mobilă de intervenție. Asta înseamnă că, de acum, și în județul Vaslui vor putea și semnalate în timp real la linia telefonică 119 cazurile de abuz, exploatare și neglijare a copilului.
Înființarea echipei a fost posibilă cu sprijinul UNICEF, cu finanțare din Fondul de Răspuns Rapid al Guvernului Elveției. Numărul 119 poate fi apelat de copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare. De asemenea, poate fi apelat și de părinții și rudele acestora. Sau orice persoană care are cunoștințe despre astfel de cazuri. „Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lucrează neîncetat, alături de partenerii lor, pentru protecția copiilor și a familiilor vulnerabile din județ. Progresele pe care le facem nu ar fi posibile fără sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție. Căreia îi mulțumim pentru colaborarea excelentă. Ne bucurăm să avem alături de noi și Reprezentanța UNICEF în România. Care, împreună cu Asociația Alternative Sociale, a sprijinit proiectele pe care le anunțăm”, a declarat Dumitru Buzatu, Președintele Consiliului Județean Vaslui.
Cameră de audiere prietenoasă pentru copiii implicați în proceduri penale sau administrative
Ca parte a colaborării dintre cei implicați, la Bârlad a fost amenajată și dotată cu echipamente performante o cameră de audiere a copiilor implicați în proceduri administrative sau penale. Fie în calitate de victime, făptuitori sau martori. Acest lucru va permite ca audierea să aibă loc într-un mediu prietenos. Astfel, se reduce nivelul de anxietate al copilului și impactul psihologic negativ al procedurilor judiciare.
„Creșterea accesului persoanelor vulnerabile la servicii care corespund nevoilor pe care le au este obiectivul central al proiectului și o preocupare continuă a Alternative Sociale de la înființarea organizației, acum 26 de ani. Mulțumim UNICEF și DGASPC pentru colaborarea deosebită care a condus la obținerea rezultatele anunțate și pentru cea din cadrul altor proiecte realizate împreună”, a declarat Cătălin Luca, președintele Asociației Alternative Sociale.