Precizări cu privire la fondurile pe educație din PNNR
Ministerul Educație face o serie de precizări cu privire la fondurile pe educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) alocate mai multor reforme.
“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public conform cărora „au fost tăiate” fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) alocate mai multor reforme, inclusiv din domeniul educației și, totodată, dat fiind faptul că motivul invocat în publicațiile care au preluat informația a fost întârzierea îndeplinirii jaloanelor, facem unele precizări” se spune în comunicat.
Ministerul Educației a transmis propuneri
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național, a demarat procesul de renegociere PNRR. În acest context, la solicitarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Educației a transmis propuneri de ajustare a componentelor de grant și loan, precum și propuneri de diminuare, în valoare totală de 38.5 de milioane de euro.
Menționăm că în spațiul public sunt în mod eronat menționate componentele I5 – Cursuri de formare a utilizatorilor Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și ai instrumentului informatic al Mecanismului de Avertizare Timpurie (MATE) și intervenții sistemice pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii – 43 milioane de euro, respectiv I6 – Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate – 338 milioane de euro, componente pentru care Ministerul Educației nu a propus nicio modificare de alocare financiară.
Proiecte pentru învățământ dual
Totodată, în ceea ce privește componenta I6 – Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate – 338 milioane de euro, trebuie menționat faptul că, în cadrul acestei investiții, Ministerul Educației a derulat, în perioada 17.11.2022 – 07.03.2023, un apel de proiecte pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual. Au fost depuse 33 de proiecte, acestea fiind în perioada de evaluare a eligibilității, urmând ca, în limita bugetului, să fie finanțate cele mai bune aplicații.
Această investiție nu este afectată de nicio propunere de diminuare.
Respectarea calendarului și a bugetului
“În același timp, pentru corecta informare, atât a aplicanților, cât și a opiniei publice, subliniem faptul că toate apelurile de proiecte din cadrul C 15: Educație se vor derula cu respectarea calendarului afișat și a bugetului alocat” se mai spune in comunicat.
În ceea ce privește propunerile de diminuare transmise de Ministerul Educației la solicitarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precizăm următoarele:
Suma reprezintă valoarea jaloanelor 501 pentru digitalizarea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), cu o alocare de 10 milioane de euro, și a jalonului 499 – Dezvoltarea resurselor educaționale deschise, cu o alocare de 28.5 de milioane de euro.
Pentru jalonul 501, suma a fost propusă de Ministerul Educației în urma discuțiilor din Consiliul Național al Rectorilor. Pentru jalonul 499 există alocare suplimentară în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027.