Programul „My School Can Be Cool” continuă la Reșița. Ideile elevilor prind viață
Anul trecut Asociația De-a Arhitectura a semnat primul parteneriat cu o primărie locală. Programul „My School Can Be Cool” continuă și în acest an școlar la Reșița, Caraș – Severin, mai precis la Colegiul Național „Traian Lalescu”.
Programul educațional „My School Can Be Cool” a fost lansat în 2015 sub denumirea „De-a arhitectura în școala mea” și se adresează elevilor din clasele a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a, profesorilor și arhitecților pentru care spațiul școlii este important în procesul educațional. Utilizatorii de zi cu zi ai școlii sunt cei mai în măsură să descopere avantajele și dezavantajele create de spațiile de învățare, dar și să-și imagineze cum și-ar dori să fie acestea.
La Reșița, în anul școlar trecut, elevii claselor X – XII au parcurs etapa de diagnostic participativ. Asta înseamnă că, pe parcursul mai multor luni, au analizat nevoile comunității școlare. Apoi, au dezvoltat o serie de propuneri pentru amenajarea spațiilor din școală. În acest proces au fost coordonați de arhitecta Brîndușa Havași, profesoarele Loredana Budugan și Georgeta Raicu, dar și de Camelia Radovan, consilier proiecte educative. De asemenea, pentru ilustrarea propunerilor au colaborat cu studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.
Ideile elevilor prind viață
Acum, în anul școlar 2022 – 2023 se desfășoară cea de-a doua fază a proiectului. Este vorba despre implementarea soluțiilor care au adunat cele mai multe voturi în urma procesului de consultare cu comunitatea școlii. La final de an 2022, pe 20 decembrie, elevii și îndrumătorii au prezentat concluziile și propunerile lor. Totul în cadrul unei expoziții organizate pe coridorul școlii. Chiar în locul care face obiectul propunerilor de îmbunătățire cu un corp de mobilier. Acesta a fost gândit pentru a le permite elevilor și profesorilor să socializeze și să se relaxeze în pauze. Pe 10 martie 2023 mobilierul realizat pe comandă a fost montat la fața locului. Elevii nu au stat de-o parte și au dat o mână de ajutor la montare. Apoi, au aplicat folia reflexivă și au finalizat pernele pentru șezut.
„A fost o zi în care entuziasmul de a contribui la ceva ce chiar prinde formă în școală ne-a cuprins pe toți. Atât pe cei implicați în proiect, cât și pe cei care traversau coridorul în drum spre clasele lor. Le mulțumim elevilor care au ajutat la finisare: Naomi Balamat, Iulia Borozan, Feri Nicolas, Iasmina Lauș, Iasmina Merșa, Iasmina Rimer, Raluca Suru, Timeea Marchiș, Andrei Țibru! Bravo arhitecților care au imaginat acest loc de stat, Bianca Azap-Purice, Dan Purice și Alex Damian de la 313 Design & Architecture. Mobilierul se potrivește foarte bine cu locul. Pune în valoare panoul existent. Și aduce un aer proaspăt în spațiile școlii! Elevii și profesorii care l-au folosit și-au exprimat deja dorința de a avea unul similar și la etajul întâi”, a povestit coordonatoarea proiectului, arhitecta Brîndușa Havași.