Religia, materie opțională la BAC, scandal între decidenți. Voi ce părere aveți?
Unul din cele mai dezbătute subiecte din ultima perioadă are în centru religia, ca materie opțională la BAC. Decidenții se contrazic între ei, fiecare spunându-și părerea legată de această idee.
Într-o scrisoare trimisă către Ministerul Educației și adresată ministrului Ligia Deca, cultele religioase cer, printre altele, nediscriminarea religiei ca materie opțională la Bacalaureat. Concret, ei solicită „nediscriminarea religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul examenului național de Bacalaureat. Pentru ca elevii care frecventează orele de religie să aibă posibilitatea de a-și valorifica și verifica competențele dobândite la această disciplină. Fiind una dintre puținele care se studiază pe tot parcursul învățământului preuniversitar. Și singura care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților”, potrivit adresei trimise către Ministerul Educației.
Scandal în spațiul public după propunerea de a introduce religia ca materie de BAC
Elevii din România nu sunt obligați să participe la ora de religie. Ideea potrivit căreia religia ar putea deveni o disciplină de Bacalaureat li se pare elevilor în regulă atâta vreme cât nu devine obligatorie. După această solicitare făcută de cultele religioase mai multe persoane și-au dat cu părerea și și-au spus punctul de vedere, creându-se un adevărat scandal. Unul din politicienii care susțin această idee este Marcel Ciolacu. Acesta a explicat că mulți oameni nu au înțeles că este vorba de un opțional și susține că religia nu înseamnă supunere, ci cunoaștere.
„Cultele au înțeles că trebuie să fie unite într-o astfel de abordare. Cultele au propus un opțional, deci nu obligatoriu. Și sportul e opțional, ca materie de BAC. Nu vorbim despre religie în sensul să fii habotnic, ci vorbim despre istoria religiilor la BAC. Ce studii de impact să faci la principiile creștine, vechi de mii de ani? Religia aduce cunoaștere, nu supunere”, a declarat, la România TV, Marcel Ciolacu. Voi ce părere aveți vizavi de introducerea religiei ca materie opțională la examenul de Bacalaureat?
Dicționar
A covârși: a depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.;
Habotnic: care respectă cu strictețe prescripțiile religiei.