Cadrele didactice clujene participă la cursuri de formare. Ce învață și cum îi vor ajuta apoi pe elevi
Tehnologia a evoluat, lumea a evoluat. Profesorii trebuie să țină și ei pasul cu schimbările. Inspectoratul Școlar Județean Cluj (ISJ Cluj) demarează o nouă serie de activități în cadrul proiectului S.M.I.L.E. – Schools Make Inclusion a Livind rEality / Școlile fac incluziunea o realitatea viabilă. Cadrele didactice din șase unități de învățământ participă la cursuri de formare.
Începând cu această lună s-a dat startul celor trei cursuri de formare. De ele beneficiază cadrele didactice de la șase unități de învățământ preuniversitar. Cele trei cursuri sunt: „Împreună pentru o comunitate incluzivă”, „Învățăm împreună într-o școală incluzivă” și „Let`s get digital”. Ele au fost configurate ținând cont de nevoile identificate în școli și sunt destinate soluționării unor probleme cu care se confruntă cadrele didactice în derularea activităților școlare și extrașcolare. Au ca punct central promovarea incluziunii, atât în rândul elevilor, cât și al părinților și a comunității locale. De asemenea, urmăresc diversificarea metodelor și a tehnicilor de predare – învățare – evaluare. Totul în vederea creșterii calității actului educațional, respectiv a motivației și interesului elevilor pentru dezvoltarea personală.
Activitățile de formare se vor derula pe parcursul a trei luni și însumează un număr total de 48 de ore de formare. Acestea sunt organizate în sesiuni separate, alternative pentru fiecare instituție de învățământ. Ele sunt predate de formatori cu experiență (metodiști ai CCD Cluj, inspectori școlari sau formatori externi). Grupurile țintă sunt formate din cadre didactice care, ulterior, vor valorifica competențele dobândite în derularea unor serii de activități cu elevii și părinții. Activitățile respective se vor demara în săptămânile următoare.
De ce sunt esențiale astfel de cursuri de formare
La cursurile de formare participă cel puțin 11 cadre didactice din fiecare școală parteneră. Un lucru bun este că interesul profesorilor este ridicat. Asta deoarece numărul participanților înscriși din fiecare instituție l-a depășit pe cel vizat în proiect. De cursurile de formare beneficiază cadre didactice de la Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială Călățele, Școala Gimnazială Luna, Școala Gimnazială Așchileu Mare, Școala Gimnazială Ceanu Mare și Liceul Teoretic „Gelu Voievod” Gilău.
„Pentru ca semnificația și valorizarea socială a școlii să crească este necesar ca școala să ofere, în egală măsură, o pregătire nediferențiată a generației tinere pentru participarea socială activă destinată evitării sărăciei și excluziunii sociale. Educația reprezintă, atât un mod esențial de prevenire a riscului de sărăcie și excluziune socială, cât și o modalitate importantă de sprijinire a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. Iar persoanele cu un risc extrem de ridicat de sărăcie și excluziune socială sunt în această situație datorită lipsei abilităților și calificării profesionale, precum și a oportunităților reduse existente în comunitățile sau zonele în care aceștia trăiesc.
Cu alte cuvinte, între sărăcie și educație există o relație de inter-cauzalitate. Situația socio-economică precară a unei familii reduce șansele educaționale ale copiilor. Iar lipsa unei instruiri școlare și, ulterior, profesionale reduce șansele de integrare socială a individului în viitor. Și cresc șansele de cădere în sărăcie. Iată de ce identificarea de oportunități de educație, furnizarea de instrumente care să corespundă nevoilor și caracteristicilor copiilor provenind din grupurile dezavantajate pot contribui la prevenirea abandonului școlar și motivarea copiilor pentru a merge la școală și a dobândi acele cunoștințe și competențe, care să le permită să se integreze cu ușurință în societate”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj.