Martie, luna lui Ion Creangă. Scriitorul e sărbătorit cu spectacole, ateliere și o expoziție
Februarie se încheie, iar următoarea lună e una specială. Martie nu doar că anunță venirea primăverii, ci este și luna lui Ion Creangă. Anul acesta se împlinesc 186 de ani de la nașterea cunoscutului scriitor, iar momentul nu trece neobservat. Teatrul Ion Creangă din București sărbătorește alături de copii, prin intermediul unei expoziții, a unor ateliere, dar și cu o serie de spectacole.
Ion Creangă s-a născut în 1 martie, așa că tot atunci se va da și startul activităților pregătite. Copiii vor putea participa la spectacolele din repertoriul curent al teatrului. Printre ele se numără „Punguța cu doi bani”, „Fata babei și fata moșului”, „Ursul păcălit de vulpe” și „Prostia omenească”. Pe lângă aceste spectacole celor mici li se pregătesc și câteva ateliere de teatru și creație. În cadrul lor, copiii se vor aventura prin povești, vor putea deveni personaje și, ghidați de actori, își vor spune propria poveste, având puterea de a modifica finalul ei.
Pentru a-și reaminti de unele spectacole din repertoriul Teatrului Ion Creangă, copiii, dar și adulții, sunt invitați la o expoziție în aer liber. Ea va fi amenajată la intrarea în curtea Sălii Mici. Cu ajutorul unor ilustrații de basm, versuri jucăușe, dar și imagini din arhiva teatrului, participanții își vor aminti de alte spectacole pe care poate le-au văzut. Printre ele se numără „Dănilă Prepeleac”, „Un lup, o capră și trei iezi”, „Harap Alb”, „Amintiri din copilărie” și „O poveste a porcului”.
Programul activităților
Ziua de naștere a scriitorului, 1 martie, va fi marcată cu spectacolul „Punguța cu doi bani”, care va fi pus în scenă de la ora 17:00. Apoi, de la ora 18:30, copiii sunt așteptați la atelierul de teatru și bricolaj „La cireșe”. În cadrul acestei activități vor descoperi povestea lui Nică de când a mers să fure cireșe. Apoi, vor realiza mărțișoare pentru mătușa lui Nică. Restul activităților din cadrul evenimentului vor avea loc în fiecare weekend din luna martie. Diminețile sunt rezervate pentru ateliere, iar serile sunt dedicate spectacolelor de teatru.
Programul este disponibil pe site-ul teatrului, iar biletele au fost puse în vânzare. Acestea pot fi cumpărate atât online, de pe platformele Entertix și Myticket, cât și de la Casa de bilete a Teatrului (0767.934.374). Evenimentul „Luna lui Ion Creangă” se va încheia cu o surpriză, respectiv premiera spectacolului – colaj „Creanga prin povești”, care are la bază cele mai importante momente din poveștile lui Ion Creangă.