Activități educative și distractive pentru copii. Aflați mai multe detalii
Kiddoteka organizează săptămânal o seară de Book party și un atelier de felicitări pentru cei mici. Aceste activități educative și distractive sunt de neratat!
Cititul este foarte important în viața copiilor, întrucât le dezvoltă imaginația, vocabularul și intelectul. Copiii pot învăța în acest mod despre lumea înconjurătoare, satisfăcându-și curiozitățile pe care le au privind anumite subiecte. Copilul trebuie familiarizat de mic cu cititul, scopul fiind acela de a-i cultiva dragostea pentru literatură și de a se descurca din punct de vedere educațional.
Evenimentul organizat de Kiddoteka este o bună oportunitate pentru cei mici să își dezvolte apetitul pentru lectură. Chiar dacă tehnologia evoluează tot mai mult, iar copiii sunt atrași de mediul online, cărțile nu au fost înlocuite.
Ce activități sunt pregătite pentru cei mici
Deși este dificil uneori să acordăm suficient timp pentru lectură, cu ocazia serii organizate de Kiddoteka, micuții sunt așteptați la o petrecere pe cinste. Este un cadru ideal pentru a citi, fie împreună cu cei dragi, fie doar cu o carte special adusă de acasă. De asemenea, copiii pot alege o carte de pe rafturile Kiddoteka. Pe lângă activitatea de lectură, aceștia se vor putea bucura și de un atelier ce presupune realizarea de felicitări.
Când are loc evenimentul
Kiddoteka organizează o astfel de seară în fiecare zi de luni, încurajând cât mai mult cititul în rândul copiilor. Următoarea întâlnire de acest fel va avea loc în data de 20 februarie. Evenimentul se desfășoară în intervalul de timp 18.00-22.00. În timpul Book Party, pentru cei mici care doresc să aibă acces în zonele de joacă, se va achita suma de 10 lei/oră. Copiii care au un abonament Kiddoteka au acces gratuit.
Totodată, pentru atelierul de creat felicitări este necesară achitarea sumei de 30 lei. Sunt bineveniți cititorii de toate vârstele, iar Kiddoteka vă așteaptă cu un ceai cald din partea casei. Pentru participare este recomandată rezervarea prin mesaj privat pe Facebook, WhatsApp sau Instagram. Pentru mai multe detalii aveți la dispoziție numerele telefonice: 0770 225 797 sau 0770 229 896. Vedeți aici mai multe informații despre event.
Despre Kiddoteka
Viziunea Kiddoteka constă în oferirea de sprijin tuturor părinților pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Ca misiune, Kiddoteka se focusează pe construirea unei comunități ce se bazează pe sprijin reciproc, și oferă un spațiu în care există creștere și învățare reciprocă, într-un mediu plăcut și prietenos.
Ca valori și principii după care se ghidează Kiddoteka, menționăm:
Comunitate – Construirea unui spaţiu în care experienţele părinţilor sunt valorizate şi puse în beneficiul celor din jur;
Egalitatea de gen – Oportunități egale de dezvoltare pentru copii, implicare şi cooperare din partea părinţilor în procesul de creştere a acestora;
Acceptare – Kiddoteka este un spațiu în care toți sunt acceptați;
Empatie – este încurajată grija, iubirea şi compasiunea faţă de oameni, animale, natură – o atitudine empatică fata de tot ceea ce ne înconjoară;
Minte sănătoasă, corp sănătos – Prin activitățile propuse, Kiddoteka încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos, precum și dezvoltarea emoţională pentru părinţi și copii
Joacă – Lucrurile serioase se învață cel mai ușor prin jocuri distractive alături de oameni dragi, indiferent de vârstă;
Inclusivitate – Cunoștințe/Informații despre o bună creștere a copiilor pentru toţi oamenii (indiferent de posibilităţi economice, rasă, etnie, sex, religie, orientare sexuală, identitate de gen, abilităţi fizice, vârstă).
Pentru a fi la current cu activitățile pe care le organizează Kiddoteka, accesați acest link.