Povestea descoperirii mormântului lui Tutankamon. Au trecut peste 100 de ani
Au trecut mai mult de 100 de ani de când a fost descoperit mormântul aproape intact al faraonului – copil Tutankamon din Valea Regilor, Egipt. Arheologul britanic Howard Carter a descoperit mormântul la 4 noiembrie 1922. A fost un eveniment important în istoria arheologiei care a dat un impuls fascinaţiei globale pentru Egiptul antic ce se menţine şi azi.
Lumea sărbătoreşte această descoperire chiar şi după un secol. Evenimentul este plasat în centrul agendei culturale în muzee, universităţi şi biblioteci. Egiptologia a devenit o pasiune cultura populară, o sursă de inspiraţie pentru nenumărate filme, romane şi jocuri video.
Ce este egiptologia
Egiptologia este studiul științific al Egiptului Antic și al istoriei Egiptului Antic. Este o ramură regională și tematică a disciplinelor Istoria antică și arheologie. Un practicant al acestei discipline poartă numele de egiptolog.
„Descoperirea mormântului lui Tutankamon a schimbat faţa egiptologiei”, a declarat pentru EFE preşedintele Fundaţiei Gaselec, Gustavo Cabanillas, responsabil al Muzeului Egiptean din Melilla, care consideră că această descoperire „i-a amintit poporului egiptean mândria trecutului său şi obligaţia de a-şi proteja patrimoniul de potenţialele colonii străine” şi a obligat „lumea academică să-şi îmbunătăţească procedurile arheologice” , conform agerpers.ro. De asemenea, a crescut numărul misiunilor arheologice străine în Egipt. Descoperirea mormântului lui Tutankamon a făcut loc unui alt curent: egiptomania.
Ce este egiptomania
Egiptomania se referă la o perioadă de interes reînnoit pentru cultura Egiptului antic. Napoleon ar fi declanşat acest fenomen în secolul al XIX – lea. Se spune că adevăratele manifestări ale egiptomaniei s-au putut vedea la clasele bogate europene. Acestea şi-au decorat locuinţele cu mobilier cu elemente egiptene, au purtat haine în stil egiptean, bijuterii şi accesorii.
Comoara din mormânt
Enorma comoară, alcătuită din 6.000 de artefacte, între care se distinge masca mortuară şi sarcofagul din aur masiv al lui Tutankamon, a aprins imaginaţia oamenilor.
Lumea a început să viseze la bogăţia fabuloasă a acestei civilizaţii. A trezit, de asemenea, şi interesul muzeelor. Practic, în întreaga lume, orice persoană poate admira obiectele acestei culturi milenare. Fascinaţia globală pentru această civilizaţie, însă, s-a tradus printr-o idealizare care nu are legătură cu realitatea. Ţăranii egipteni şi clasele de jos se confruntau zilnic cu moartea, în timp ce noi am aflat doar despre bunăstarea şi strălucirea vieţii bune a familiei regale.
Mitul blestemului
Presa poartă o mare parte din vină şi din responsabilitate pentru că a insistat pe „mitul blestemului”. Acest blestem se pare că i-a urmărit pe descoperitorii mormântului. Teama că mumiile vor prinde viaţă şi se vor răzbuna pe toţi cei care au îndrăznit să le profaneze mormintele persistă şi azi.
Acest subiect a fost îndelung explorat în cărţi şi filme.
Cu expresia „Blestemul lui Tutankhamon” sau „Blestemul Faraonului” se indică o presupusă „moria” (blestem care vine de dincolo de mormânt), conform ro.wikipedia.org. Această moria i-a ajuns pe toți cei care „au profanat” mormântul și sarcofagele faraonilor. Mai precis, pe toți cei care au participat la căutarea și la descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon. Descoperirea a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter sponsorizat de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon.
Egiptenii au fost uitaţi
Însă participarea egiptenilor la descoperire a fost trecută cu vederea. Din restaurantul său din Luxor, decorat cu tăieturi din ziarele zilei în care Tutankamon a fost scos din mormânt şi adus la suprafaţă, Nubi Abd El Rasul explică plin de mândrie pentru agenţia de presă spaniolă EFE, cum familia sa a avut un rol important în aceste descoperiri. Cu acest lucru se ocupa familia sa, cu excavaţii şi cu agricultură. Tatăl şi bunicul său s-au ocupat de excavaţii în zona El-Qurna, în Teba antică, unde erau ascunse majoritatea relicvelor descoperite la finalul secolului al XIX-lea. Într-o epocă marcată de colonizarea Egiptului, misiunile arheologice engleze, franceze şi germane i-au cerut familiei lui Abd El Rasul ajutorul. Doar astfel au reuşit să dezgroape secretele Luxorului, dat fiind că familia sa făcea parte dintr-unul dintre cele mai importante triburi din zonă, spune Nubi Abd El Rasul, conform agerpres.ro.
O descoperire întâmplătoare
Potrivit lui Nubi Abd El Rasul, relaţia tribului său cu Carter a început când Autoritatea pentru Antichităţi din Egipt l-a sfătuit pe arheologul britanic să-i ceară familiei sale să se ocupe de lucrările de excavare.
„Bunicul meu, Mohamed Abd El Rasul a selectat lucrători din familie şi dintr-un sat învecinat, dat fiind că la acea vreme populaţia nu era aşa de mare”, explică el. Tatăl său, Hussein Abd El Rasul, care avea pe atunci doar 12 ani, îşi ajuta bunicul cărând apă cu un catâr pentru a potoli setea muncitorilor. Într-o zi, unul dintre ulcioare a căzut şi a format o mică groapă. Muncitorii au început să sape în zona în care s-a infiltrat apa şi au descoperit prima treaptă a intrării în mormânt. Carter l-a luat în braţe pe copil şi a strigat: „Azi este ziua cea mare!”, explică Nubi, sugerând de fapt că tatălui său i se datorează una dintre cele mai mari descoperiri din istorie. Un copil, nu este clar dacă acelaşi, va apărea ulterior într-o fotografie făcută de Carter. În fotografie, micuţul poartă pe piept bijuteriile faraonului Tutankamon.
O istorie incompletă
În pofida autenticităţii fotografiei, nu se cunoaşte adevărata identitate a minorului. Asta a declarat pentru EFE, Daniela Rosenow, specialistă în egiptologie şi cercetătoare a arhivei privind descoperirea mormântului lui Tutankamon de la Universitatea Oxford. De asemenea, Howard Carter nu a menţionat întâmplarea cu ulciorul de apă în jurnalul său. El nota cu meticulozitate toate detaliile misiunii sale. Dincolo de această întâmplare, este totuşi evident că Howard Carter a recrutat sute de muncitori, mulţi minori. Acest lucru, în acea epocă „era normal”, spune Rosenow. Copiii îl ajutau să sape, dat fiind că aveau experienţă pe teren şi cunoşteau locurile. De aceeaşi părere este şi preşedintele Institutului de Studiu al Egiptului Antic, Francisco J. Martin. El a declarat pentru EFE că, dincolo de existenţa oricărei dovezi fizice, relaţia lui Carter cu populaţia locală a fost esenţială pentru descoperire. De altfel, Carter, spre deosebire de mulţi alţi exploratori ai vremii, vorbea limba arabă. Potrivit lui Martin, Carter nu era bine privit de comunitatea britanică de egiptologi. Acesta nu avea formare academică, iar acest lucru l-a apropiat mai mult de muncitorii locali.
„Carter nu ar fi făcut nimic fără egipteni”, rezumă Rosenow, conform agerpres.ro.
Sursa foto: pixabay.com
COMORILE MUZEELOR. Scarabeul – o insectă venerată de egipteni