Locuri de poveste. Jasna, cea mai mare stațiune de schi din Slovacia
Săptămâna aceasta facem o excepție și întrerupem puțin rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Am tot povestit despre locurile frumoase pe care le avem, însă, pentru că ne aflăm în plin sezon de schi, ne-am gândit ca azi să vorbim despre Jasna, cea mai mare stațiune de schi din Slovacia. Copii, dați-le idei părinților!
Jasna e considerată drept regina stațiunilor de schi slovace, fiind și stațiunea natală a campioanei olimpice la schi alpin, Petra Vlhova. De asemenea, Jasna e și locul de desfășurare a Cupei Mondiale. Cea mai mare stațiune de schi din Slovacia le oferă pasionaților de sporturi de iarnă condiții excelente. Vorbim despre peste 50 km de pârtii bine îngrijite de toate nivelurile de dificultate și multe zone cu telecabine. De asemenea, stațiunea oferă o zonă de antrenament pentru copii care garantează experiențe inedite atât pentru schiorii începători, cât și pentru cei avansați.
Jasna este cea mai mare stațiune de schi din Europa Centrală. Oferă vizitatorilor săi 50.740 m de pârtii îngrijite. Schiorii vor fi transportați la pârtii cu telecabine moderne, telescaune și teleschiuri cu o capacitate totală de transport de 31.959 persoane/oră. În sezonul de schi puteți aștepta și noua telecabină Doppelmayr de tip 15-MGD A6. Cu ajutorul ei schiorii pot ajunge pe vârful Chopok în 11 minute.
Cum ajungeți la cea mai mare stațiune de schi din Slovacia
Stațiunea Jasna este situată în bazinul Liptovska din nordul Slovaciei, la câțiva kilometri de granița cu Polonia. Principalul său punct de acces dinspre nord este orașul Liptovský Mikuláš, cu conexiuni feroviare și rutiere excelente de la Bratislava și Košice. Orașul este situat pe linia principală de cale ferată nr. 180 Žilina – Košice. Autostrada D1 trece prin partea de sud a orașului, iar el este situat la intersecția drumurilor I/18 si II/584. Cele mai apropiate aeroporturi sunt în Poprad și Žilina. Cea mai simplă modalitate de a vedea cum puteți ajunge la Jasna e să intrați aici și să stabiliți punctul vostru de plecare.