Cisnădie, primul oraș în care orele de sport se țin la bazinul de înot
Anul trecut Primăria Cisnădie, în parteneriat cu Aria Măgura, a lansat un proiect inedit, gratuit și unic în țară, dedicat elevilor. Acesta este primul oraș în care orele de sport se țin la bazinul de înot. Primarul orașului a anunțat că proiectul continuă și în acest an.
Mulți părinți, profesori și în special elevi consideră ora de sport mai puțin importantă. Totuși, sunt locuri în care aceasta este prioritară. Orele de sport ale elevilor din Cisnădia se țin la bazinul de înot și totul este gratuit. Acolo copiii învață să înoate sau se perfecționează în acest domeniu.
„Cisnădia a marcat o premieră națională. Orele de sport se țin la bazin. Mă bucur că în 2022 am reușit să lansez acest proiect inedit și gratuit pentru elevii cisnădieni, în parteneriat cu Aria Măgura. Proiectul „Ora de educație fizică” de la SPA-ul orașului nostru continuă cu succes și în anul 2023, unde copiii învață sau se perfecționează în domeniul înotului. Program gratuit pentru toți elevii Cisnădiei. Așadar, dragi părinți, vă invităm să vă alăturați acestui parteneriat conceput special pentru elevii cisnădieni, care nu implică nici un cost din partea dumneavoastră sau a școlilor. Totul pentru susținerea unui stil de viață activ și sănătos”, a anunțat, prin intermediul paginii de Facebook, Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
Beneficiile înotului
Înotul e un sport care oferă o mulțime de beneficii sănătății. De asemenea, favorizează o condiție fizică de invidiat. Înotul dezvoltă majoritatea grupelor musculare. În plus, întărește ligamentele articulare prevenind posibilele leziuni și generează stări de bine. Totodată, acest sport ajută la îmbunătățirea stărilor de anxietate și ameliorează simptomele de depresie, relaxează mușchii după stresul unei zile obositoare și dezvoltă flexibilitatea. Pentru copii înotul e și mai benefic. Acesta ajută la combaterea ratelor obezității infantile și este sportul care are toate cele trei elemente care-i mențin pe cei mici sănătoși. Vorbim despre: forță, rezistență și flexibilitate.