Cele mai interesante plante din lume. Cornacii, o specie plutitoare bogată în proteine
Astăzi, la rubrica despre Cele mai interesante plante din lume, vorbim despre cornaci, plante cu proprietăți vindecătoare. Aflați în continuare când înfloresc cornacii, cum se consumă și care sunt beneficiile lor.
Cornacii, cunoscuți și sub denumirea de ciulini de baltă sau castane de apă, sunt o specie plutitoare întâlnită în flora apelor dulci. În România, cornacii sunt adesea întâlniți pe numeroasele canale ale Deltei. Motivul constă în condițiile favorabile de dezvoltare pe care cornacii le au în astfel de zone. Fructele cornacilor sunt purtate de apă până la mare. Mai apoi, sunt împrăștiate de valuri pe întregul litoral.
Ciulinii de baltă sunt plante acvatice plutitoare și cresc în ape curgătoare lente. Acest tip de plantă este originară din zonele temperate calde. Mai exact sunt specifice unor zone ca Eurasia și Africa. Cornacii produc fructe ornamentale, iar aspectul lor este unul intresant. Ele arată ca un liliac care zboară sau ca precum capul unui taur. Fructele conțin la rândul lor câte o sămânță de dimensiune foarte mare.
Când înflorește și unde
Perioada în care înflorește cornaciul este marcată de lunile iulie și august. Locurile în care putem găsi cu ușurință astfel de plante sunt următoarele:
bălţi;
iazuri;
locuri mlăștinoase.
Cornacii de baltă, bogați în proteine
Potrivit ziarullumina.ro, miezul acestui fruct este bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitaminele B1, B2, C, calciu, fosfor și fier. În unele regiuni ale globului, cornacii sunt considerați ca având proprietăți vindecătoare. Sunt utilizați mai ales pentru tratarea alcoolismului, dar și pentru ameliorarea simptomelor de febră. Specialiștii spun că, în terapii de urgență, fructele de cornaci pot acționa ca un adevărat antivenin, fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi și de păianjen. Mai pot fi folosite și în tratamente antirabice și antidiareice.
Cum consumăm cornacii de baltă
Mezul alb al acestei plante este ceea putem să consumăm. În funcție de preferințele pe care le aveți, miezul poate fi mâncat crud sau gătit. Textura miezului este cărnoasă, iar aroma este descrisă ca fiind ușor dulceagă. Ca gust sunt similare alunele sau castanele. Cum puteți consuma astfel de plante? Ei bine, cornacii pot fi mâncați cruzi, copți, fierți sau prăjiți. De asemenea, puteți opta pentru conservarea acestora în miere sau îi puteți măcina astfel încât să obțineți un fel de făină. Aceasta poate să fie utilizată pentru a prepara lipii sau fierturi pasate, care au textura asemănătoare piureului de cartofi. Seminţele cornacilor de baltă sunt foarte hrănitoare și merită probate!