PRIN LUMEA MODEI. Rochia de bal a tinerei Wednesday Addams, creație Alaïa
Poveștile din lumea modei sunt fascinante și fabuloase. O perspectivă în perpetuă schimbare, piese care revin, constant, în trend, moda e un loc unde creativitatea nu are limite. Și nici nu ar trebui să aibă. Astăzi, la rubrica PRIN LUMEA MODEI, vorbim despre o creație deosebită marca Alaïa. Este vorba despre rochia de bal purtată de Wednesday Addams.
Jenna Ortega, cea care o interpretează pe Wednesday Addams a purtat o rochie deosebită la balul organizat în serial. Rochia respectivă face parte din colecția de toamnă 2021 Alaïa. „Am văzut rochia aceea sus, în magazinul Alaïa, iar asistenta mea era cu mine- care este cam de mărimea Jennei – și am pus-o să o îmbrace și să danseze, își amintește Coleen Atwood, designerul de costume al serialului. A fost pur și simplu materialul perfect și a fost complet modern”.
Despre creatorul de modă Alaïa
Azzedine Alaïa s-a născut în anul 1935 în Tunisia. Printre persoanele care l-au inspirat pe Alaïa să pornească o carieră în modă se numără sora lui geamănă, dar și mătușa lor. „Îmi amintesc de mătușa mea, care era dansatoare, și era atât de elegantă. Se îmbrăca în stil european. Avea o croitoreasă care făcea copii după ținute Dior. Îmi aduc aminte că, atunci când ieșeam cu ea pe stradă, oamenii o aplaudau. Iar apoi am fost fascinat de hainele Dior și Balenciaga, pe care le vedeam în reviste. Și mă tot întrebam cum funcționa totul: taliile marcante, umerii rotunjiți, cusăturile. Cum era să fii în spatele acestor capodopere? Îmi doream să înțeleg tot ce se afla în spatele unei haine”, mărturisea artistul conform Wikipedia.
Sculptorul de haine
Azzedine Alaïa s-a făcut remarcat rapid în lumea modei fiind un designer foarte apreciat și respectat. Acesta a avut mereu o abordare sinceră și a ales să nu se plieze calendarului solicitant din jurnalul anual al industriei modei. Alaïa a preferat să evite presiunile, lucrând la creațiile sale pentru a le prezenta în funcție de disponibilitatea sa.
Designerul renumit a avut pregătire de sculptor, lucru care l-a ajutat să modeleze hainele după forma feminină. În acest fel creațiile sale erau proiectate în jurul corpului femeii. Azzedine Alaïa a lăsat în urma sa un impact pozitiv în materie de modă, fiind o sursă de inspirație pentru numeroși designeri. Acesta a murit în anul 2017.
Prima colecția a lui Azzedine Alaïa
Potrivit historia.ro, în anul 1979 Alaïa și-a deschis propriul atelier care a devenit un punct de interes pentru vedete de la Hollywood precum Greta Garbo. Și-a lansat prima colecție în anul 1980. Întreaga colecție conținea piese de îmbrăcăminte confecționate din piele, fiind caracterizată de o încărcătură erotică care a stârnit controverse la momentul respectiv. Creațiile lui Azzedine Alaïa au celebrat întotdeauna forma corpului femeilor.
Alaïa a fost de părere că moda înseamnă mai mult decât articole de îmbrăcăminte. Articolele vestimentare au reprezentat pentru creatorul de modă un element care dădea putere femeilor. Pentru Alaïa, scopul modei a fost acela de a face femeile să se simtă într-un mod aparte. Fiind implicat în activitatea și pasiunea sa, designerul nu avea parte de un somn odihnitor, rareori putând să doarmă mai mult de două ore pe noapte.
Cine se ocupă de casa de modă în prezent
Cel care a continuat să ducă mai departe produsele create sub marca Alaïa este Pieter Mulier. Potrivit wallpaper.com, până când Pieter Mulier a fost numit director de creație al Alaïa în februarie 2021, el a fost în mare parte cunoscut doar de cei din interiorul modei. A fost mâna dreaptă, confidentul și partenerul creativ al belgianului Raf Simons, pentru care a lucrat pentru prima dată ca stagiar la casa de discuri a acestuia.
Pentru a fi la curent cu activitatea desfăcurată de casa de modă Alaïa accesați acest link.