O nouă rachetă, timisă în spațiu, anul acesta. Planul e să ajungă pe Jupiter, are treabă acolo
Spațiul este un concept interesant atât pentru adulți, cât și pentru copii. Explorarea acestuia este realizată de profesioniști prin diferite nave sau sateliți. Zonele universului de dincolo de atmosfera Pământului sunt cercetate constant, iar informațiile obținute sunt folosite pentru a crește cunoașterea cosmosului și a aduce beneficii omenirii. În anul 2023 vor avea loc numeroase cercetări spațiale noi. Deoarece evoluția acestora este una substanțială, astăzi am ales să vă prezentăm unul dintre principalele evenimente: misiunea europeană Juice.
Misiunea europeană Juice are ca scop explorarea planetei Jupiter și a celor trei luni înghețate ale acesteia. Ea este programată spre lansare în luna aprilie a acestui an. Aceasta va pleca din portul spațial european din Kourou, Guyana Franceză. După o croazieră de 7 până la 8 ani Juice va ajunge pe Jupiter, utilizând asistența gravitațională a Pământului și Venus, sonda ajungând la planetă în luna iulie a anului 2031
Anul 2023 aduce noi reușite privind explorarea Universului
Noul an va aduce numeroase reușite privind explorarea Universului și numeroase evenimente cerești. Printre acestea se numără inclusiv fazele lunii, ploile de meteoriți, eclipsele, opozițiile, conjuncțiile și alte evenimente privind cercetări spațiale. Cele mai multe dintre evenimentele astronomice pot fi văzute cu ochiul liber, deși unele pot necesita un binoclu bun pentru o vizionare optimă. Nu este și cazul misiunilor lansate de cercetători, evoluția acestora putând fii observată însă online.
Misiunea spațială Juice
Conform esa.int ”Jupiter Icy Moons Explorer de la ESA, Juice, va face observații detaliate ale giganticei planete gazoase și ale celor trei mari luni ale sale oceanice – Ganymede, Callisto și Europa – cu o suită de instrumente de teledetecție, geofizice și in situ.
Misiunea va caracteriza aceste luni atât ca obiecte planetare, cât și ca habitate posibile, va explora mediul complex al lui Jupiter în profunzime și va studia sistemul mai larg al lui Jupiter ca arhetip pentru giganții gazoși din Univers”. Cercetătorii doresc astfel să afle cum s-au format planetele și capacitatea acestora de a găzdui viață. Misiunea este o colaborare a ESA, NASA și agenția japoneză JAXA.