Cum îi învățăm pe copii să respecte reguli. Care e rolul lor
Este indicat să-i învățăm pe copii de când sunt mici că au drepturi, dar și obligații. Ceea ce înseamnă că există reguli care trebuie respectate, astfel încât să devină responsabili și conștiincioși în viitor.
Rolul regulilor este acela de a menține o stare de echilibru. Având anumite reguli clare și constructive putem să evităm orice fel de situație care ar putea provoca haos. În lipsa lor, ne va fi foarte greu să știm care sunt criteriile pe care trebuie să le urmărim pentru a crea o stare de armonie. Când vorbim despre reguli pentru copii, scopul lor este acela de a crea un mediu sigur pentru ei.
De multe ori copiii nu înțeleg de ce nu au voie să facă anumite lucruri, însă trebuie identificată cea mai potrivită variantă prin care acestora să le fie explicată necesitatea respectării lor. Atât timp cât cei mici nu sunt învățați cu reguli, nu putem fi în măsura de a le reproșa lucrurile negative pe care le-au făcut. Regulile asigură în toate situațiile o stare de siguranță, disciplină, dar și un cadru optim vieții de familie.
Regulile nu presupun impunerea fricii copiilor
Toate regulile pe care părinții doresc să le „instaureze” pentru copii, trebuie să fie însoțite de explicații sau de efectele pozitive pe care le generează. Copiii au nevoie să știe de ce este bine să urmeze regulile respective. Nu pot să facă acest lucru doar pentru simplul fapt că așa li s-a spus, fără să știe de ce. Copiii sunt în căutarea multor răspunsuri și doresc să descopere mereu lucruri noi. Astfel, e în natura lor să înțeleagă motivul respectării anumitor reguli impuse de părinți.
În momentul în care copilul cunoaște consecințele pe care le va suporta dacă nu respectă regulile stabilite de părinți, va fi mult mai atent și responsabil. Important de menționat este faptul că cei mici nu trebuie să se simtă constrânși sau amenințați că vor fi pedepsiți. Pentru a determina copiii să respecte regulile pe care doriți să le implementați, optați pentru negociere. Poate da rezultate mai repede decât v-ați putea gândi! Spre exemplu, dacă lăsați copilul să își aducă prietenii acasa să se joace, aveți dreptul să stabiliți ca după plecarea invitaților să se ocupe de ordinea locului în care s-au jucat. Această modalitate poate fi utilizată în majoritatea situațiilor.
Ce reguli poți stabili pentru copilul tău
Lucrul care i-ar face pe copii să înțeleagă mai bine importanța regulilor este acela de a conștientiza faptul că le doriți siguranța. Odată adoptate regulile, dar și respectate de către cei mici, le asigură un mediu şi un parcurs optim pentru dezvoltarea lor.
Potrivit drepturilecopilului.md, în momentul stabilirii regulilor trebuie să se țină cont de următoarele:
să aibă legătură cu vârsta;
să fie stabilite împreună cu copilul;
să conţină un limbaj pozitiv;
să fie pe înţelesul copilului;
să conţină indicatori comportamentali;
să fie puţine, în raport cu vârsta;
să fie dublate de consecinţe, stabilite din timp, împreună cu copilul.
Nu trebuie să stabiliți multe reguli
Cu cât nevoia de structură şi control este mai mare, cu atât tendinţa de a pune reguli pentru orice, va fi mai mare. Astfel, adulților le va fi greu să le monitorizeze, iar regulile a căror respectare nu este monotorizată îşi pierd foarte uşor valoarea. Este suficient să avem una-două situaţii în care un copil încalcă regula şi nu se întâmplă nimic, ca acel copil să înveţe că ele sunt degeaba. Este foarte important să avem puține reguli. Mai mult de cinci, un adult nu le va putea monitoriza. Accentul trebuie să fie pus pe acele comportamente care se vrea a fi văzute la copil sau pe cele de care se vrea să se scape. Pentru acestea se stabilesc reguli.