Acord istoric pentru protejarea Pământului, semnat de toate ţările
Luni, la Montreal, în Canada s-a adoptat un acord istoric în încercarea de a opri distrugerea biodiversităţii şi a resurselor Pământului. Acestea sunt esenţiale pentru umanitate, iar toate ţările lumii au semnat, transmite AFP.
Negocierile au fost dificile şi au durat patru ani, zece zile şi o noapte. A fost un „maraton” diplomatic. Peste 190 de state au ajuns la un acord sub egida Chinei, preşedintele celei de-a 15-a reuniuni a Conferinței părților la Convenția ONU privind diversitatea biologică (COP15). S-a opus doar Republica Democrată Congo.
„Acordul Kunming-Montreal” sau „pactul de pace cu natura”
Acest „pact de pace cu natura”, numit „Acordul Kunming-Montreal” are drept scop protejarea suprafeţelor terestre, a oceanelor şi a speciilor în faţa poluării, degradării şi crizei climatice, conform Agerpres.ro
Ţările au convenit asupra unei foi de parcurs care prevede în special protejarea a 30 de procente din planetă până în 2030. De asemenea, presupune şi deblocarea unui ajutor anual de 30 de miliarde de dolari destinat conservării naturii, oferit ţărilor în curs de dezvoltare.
Acord adoptat
Crearea de zone protejate pe 30 de procente din planetă a fost prezentată drept echivalentul pentru biodiversitate al obiectivului Acordului de la Paris de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. În prezent doar 17 de procente din suprafeţele terestre şi 8 procente din cele acoperite cu apă sunt protejate.
Acordul oferă, de asemenea, garanţii popoarelor indigene, adevărați gardieni pentru 80 de procente din biodiversitatea rămasă pe Pământ. Se propune refacerea a 30 de procente din terenurile degradate şi reducerea la jumătate a riscului asociat pesticidelor.
„Noua stea polară”
Pentru Masha Kalinina de la organizaţia nonguvernamentală „Pew Charitable Trusts”, protejarea a cel puţin 30 de procente din pământuri şi mări până în 2030 este „noua stea polară”. „O vom folosi pentru a naviga către refacerea naturii”, a mai spus ea.
Acest acord reprezintă „un pas semnificativ înainte în lupta pentru protejarea vieţii pe Pământ, însă nu va fi suficient”, a menţionat pentru AFP Bert Wander de la organizaţia nonguvernamentală Avaaz. Bert Wander a menţionat că „guvernele ar trebui să asculte ce spune ştiinţa şi să îşi sporească rapid ambiţiile de a proteja jumătate din Pământ până în 2030”. Având în vedere situaţia de urgenţă actuală, alţi activişti de mediu s-au temut de termene prea îndepărtate.
Timpul e scurt
Pentru oamenii de ştiinţă timpul presează: 75 de procente din ecosistemele lumii sunt alterate de activitatea umană. Peste un milion de specii sunt ameninţate cu dispariţia. Prosperitatea lumii este în joc. Și asta în condiţiile în care nu a fost atins aproape niciunul dintre obiectivele prevăzute în precedentul plan pe 10 ani semnat în Japonia în 2010. Şi acest lucru s-a întâmplat mai ales din cauza absenţei unor mecanisme reale de punere în aplicare, mai arată sursa citată.