Copiii, invitați „Acasă la Moș Crăciun”. Ce activități le sunt pregătite
Cel mai iubit personaj al momentului s-a mutat la Teatrul Ion Creangă din București, în Sala Mică (strada Biserica Amzei nr. 21 – 23). Copiii sunt invitați „Acasă la Moș Crăciun”, acolo unde, în perioada 8 – 22 decembrie, îi așteaptă o mulțime de activități și de surprize.
Evenimentul, ajuns la cea de-a doua ediție, cuprinde o mulțime de ateliere interesante pentru copii și părinți. La atelierele de bricolaj vor lua naștere cele mai frumoase și totodată unice decorațiuni de Crăciun. Cei mici își pot decora bradul cu ele sau le pot oferi drept cadou. Cei care vor să călătorească în lumea poveștilor și să-și pună imaginația la treabă sunt așteptați la atelierele de teatru. Un atelier la care e așteptată întreaga familie este cel de țesut. La atelierul de arte plastice e vorba despre creativitate, iar la atelierul art – terapie copiii vor învăța mai multe despre emoții. Pe lângă toate acestea mai există și atelierul de lectură. Acolo cei mici vor intra în lumea poveștilor alături de Alexandrina Halic.
Descoperă povestea renilor lui Moș Crăciun
O noutate a evenimentului de anul acesta este spectacolul „Alertă în Laponia”, a cărui scenariu este semnat de Ani Crețu. Copiii, dar și părinții, află care e povestea renilor lui Moș Crăciun. „De această dată, în centrul atenției este Rudolf, care din pricina unor evenimente stârnește alertă în Laponia. Iar Crăciunul este în pericol. Ce s-a întâmplat cu Rudolf și de ce este trist veți afla într-un spectacol gândit și pus în scenă de echipa Teatrului Ion Creangă, special pentru luna decembrie.
Iar în completarea poveștii lui Rudolf, un atelier creativ a fost gândit de actrițele Andreea Gaica și Andra Mirescu, care îi așteaptă pe doritori la atelierul „În rolul lui Rudolf” pentru o porție zdravănă de joacă, creativitate și teatru. Copiii vor învăța cum se joacă un rol, dar mai ales cum poți dubla vocea unui personaj de desen animat într-o cabină profesionistă de radio. În curtea Teatrului Ion Creangă, Căsuța lui Moș Crăciun este deschisă pentru vizitatori. Moșul de abia așteaptă să-i cunoască pe oaspeți, să afle ce au mai făcut, cum și-au petrecut ultimul an și ce dorințe au pentru viitorul apropriat”, transmit reprezentanții Teatrului Ion Creangă. Biletele pentru activitățile din cadrul evenimentului „Acasă la Moș Crăciun” au fost puse în vânzare pe platformele Entertix și Myticket. Programul activităților poate fi consultat aici.