ANPC, semnal de alarmă către părinți. Atenție de unde cumpărați jucării și dulciuri
Sărbătorile de iarnă înseamnă, printre altele, multe cadouri. Și când vine vorba de cadouri vorbim despre dulciuri și jucării. Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) trage un semnal de alarmă către părinți și îi îndeamnă să acorde o atenție sporită atunci când cumpără jucării și dulciuri pentru copiii lor.
Sfaturile pentru părinți cu privire la achiziționarea cadourilor vin chiar din partea directorului ANPC, Paul Anghel. Primul lucru de care părinții trebuie să țină cont e să cumpere jucării numai din magazine și raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare precum factură, bon fiscal sau chitanță fiscală. În acest fel, părinții pot reclama calitatea sau siguranța unui produs dacă acesta nu îndeplinește condițiile dorite. Un alt sfat e ca părinții să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Acestea mai trebuie să aibă marcat, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, câteva elemente. Printre ele se numără coordonatele producătorului, numărul unic de identificare a jucăriei și marcajul de conformitate CE care arată că jucăria este sigură.
Paul Anghel, directorul ANPC, mai sfătuiește părinții să nu le cumpere copiilor sub trei ani jucării cu părți mici, detașabile fiindcă se pot îneca. La fel de important este și ca instrucțiunile de folosire ale jucăriilor să fie respectate. Siguranța copiilor este foarte importantă. Așa că, părinții trebuie să fie atenți atunci când cumpără tobogane, leagăne sau alte jucării similare. „Pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi și alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiți de la vânzător instrucțiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenția asupra necesității verificării periodice a elementelor de susținere. Totodată, este nevoie ca acestea să fie însoțite de instrucțiunile de montare. Pentru a evita asamblarea incorectă și accidentele care ar putea apărea”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Paul Anghel.
Recomandări privind achiziția de dulciuri și ciocolată
Printre cadourile oferite copiilor se numără și dulciurile. Aici, de asemenea, trebuie avută mare grijă. Directorul ANPC atenționează părinții care doresc să facă o surpriză copiilor lor ca, înainte de a cumpăra diverse sortimente de bomboane și ciocolată să aibă în vedere câteva recomandări:
achiziționarea acestor produse se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanți. Chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor și încadrarea produselor în data durabilității minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător;
Etichetele trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română;
Pentru ciocolată și produse din ciocolată trebuie menționat în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: „cacao…% minim”. În cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantității nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame;
Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete. Ea mai trebuie să fie onctuoasă, casantă la rupere, fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific. Drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă;
De asemenea, părinții trebuie să fie foarte atenți dacă pe eticheta produselor există informații cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenționării „poate afecta negativ activitatea copiilor și atenția acestora”.