Festivalul Brazilor de Crăciun, evenimentul care asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabili
De 22 de ani Organizația Salvați Copiii organizează, anual, Festivalul Brazilor de Crăciun. Evenimentul asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabili. Acum, dată fiind situația războiului, atenția se va îndrepta și către copiii refugiați din Ucraina.
Cel mai mare eveniment de caritate al anului are loc în 9 decembrie, la Muzeul Național de Artă al României. În cadrul acestuia vor fi licitați 22 de brazi unicat. „Iată-ne într-un an complicat, în care românii au dat dovadă de o generozitate fără limite, care le-a adus laude în întreaga lume. De la debutul crizei umanitare din Ucraina am mizat pe sprijinul oamenilor pentru a putea acorda asistență umanitară imediată copiilor care fugeau, uneori pe jos, din calea războiului. Am decis ca această ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun să spună povestea acestei solidarități. De aceea fondurile colectate vor sprijini accesul la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie, dar și de război. Învățăm astfel lecția pe care ne-o dau copiii: binele nu poate fi discriminatoriu”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.
Cei 22 de brazi la care lucrează designerii vor fi licitați pentru ca toți copiii să aibă acces egal la educație. Ediția de anul trecut a Festivalului Brazilor de Crăciun a fost un record de generozitate. În urma licitațiilor au fost colectate fonduri în valoare de peste 764.000 de euro.
Cei mai apreciați brăduți din 2021
Vedeta din 2021 a fost brăduțul „Implicare”. El a fost construit în jurul unei povești de viață care i-a impresionat pe Omid Ghannadi și pe cei de la Inside Academy. Kaufland România a oferit 110.000 de euro pe acel brăduț, aceasta fiind cea mai mare sună oferită în cadrul evenimentului. „110.000 de euro. Nici nu îmi vine să cred. Mai ales că, probabil pentru prima dată nu este creația mea. Eu sunt un mesager din partea comunității Inside Academy. Am vrut să înțeleagă oamenii că totul este despre implicare. Evenimentul acesta simbolizează implicarea, faptul că fiecare dintre noi poate să schimbe viitorul unui copil vulnerabil și, respectiv, viitorul țării”, a declarat, emoționat, Omid Ghannadi.
Alți brăduți apreciați au fost cel creat de Ștefania Mircea și Salvați Copiii (82.000 euro), brăduțul „Oameni schimbă – lume. O biografie a speranței (50.000 euro), bradul UNTOLD – „Luna Magic Tree” (50.000 euro), brăduțul „Viața roz văzută prin ochii copiilor” (41.000) și brăduțul „Snow Goat” (40.000 euro).