Gino a fost declarat cel mai bătrân câine în viaţă
Un câine din statul american California, pe nume Gino, a fost desemnat cel mai bătrân câine în viaţă. Recordul a fost consemnat de către Guinness World Records – Cartea Recordurilor, după ce s-a confirmat că are peste 22 de ani.
Proprietarul lui Gino, Alex Wolf, în vârstă de 40 de ani, a declarat că l-a adoptat pe când era în facultate. Împreună cu colegii săi de cameră, el a luat câinele de la adăpostul de animale din Colorado, în 2002. În acel moment, Gino avea 2 ani.
Gino, un câine considerat membru al familiei
Câinele este considerat cel mai bun prieten al omului. Dar atunci când trec mai mulţi ani, el devine un membru al familiei cu drepturi depline.
„A fost alături la fiecare pas, a povestit Alex Wolf pentru today.com. Sunt atât de bucuros că l-am luat. Este cel mai bun, îi recunosc tot meritul. A primit multă dragoste şi cred că este pur şi simplu un câine puternic”. El a atribuit starea bună de sănătate a lui Gino unei diete echilibrate, îngrijirii veterinare de care beneficiază şi poftei sale de viaţă.
Guinness World Records a confirmat că Gino s-a născut pe 24 septembrie 2000, ceea ce i-a adus titlul de cel mai bătrân câine în viaţă.
Alţi câini longevivi, alte recorduri
Deţinătorul recordului anterior, un câine pe nume TobyKeith, trăieşte, dar are 21 de ani, informează agerpres.ro. În luna octombrie, Pebbles, cel mai bătrân câine din lume la acea vreme, a murit la vârsta de 22 de ani. Pebbles a fost desemnat cel mai bătrân câine din lume în mai 2022. Atunci l-au cunoscut experţii Cărții Recordurilor, în timpul unei vizite la el acasă.
Există multe alte recorduri legate de câini. De exemplu există recorduri pentru cel mai frumos câine sau pentru cel mai urât câine. Alte recorduri vizează cel mai mic câine sau cel mai mare câine din lume.
Guinness World Records este o instituţie care înregistrează recorduri în toate domeniile.
Dicţionar:
Longeviv: care trăieşte mult, depăşind media de viaţă normală.