Biciclete și bani pentru elevii înscriși în programul „A doua șansă”. Unde se întâmplă
Există multe persoane care, din diferite motive, s-au lăsat de școală. Educația este foarte importantă, așa că, mulți aleg să-și reia studiile. Inspectoratul Școlar Județean Dolj (ISJ Dolj), în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Dolj, derulează programul „A doua șansă”. ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu ISJ Dolj pentru a afla mai multe despre subiect.
Un număr de 20 de unități de învățământ din județul Dolj sunt beneficiare a măsurilor de sprijin din cadrul a două proiecte care se derulează în paralel. Acestea se adresează celor cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani care au absolvit minim clasa a IV-a, maxim clasa a VII-a. Programul „A doua șansă” este structurat în patru ani de studiu, echivalenți claselor V – VIII și IX – X din cadrul învățământului secundar inferior, liceu – filiera tehnologică. Aici, fiecare an de studiu are aproximativ 500 de ore, iar ultimul, care include și stagii de practică, are 720 de ore. Practic, un an de studiu este parcurs de către elevi în aproximativ trei luni și jumătate, conform reprezentanților ISJ Dolj.
Elevii primesc biciclete și bani
Cei care aleg să-și finalizeze învățământul obligatoriu au parte și de câteva beneficii:
bicicletă pentru deplasarea la unitățile de învățământ suport în care se derulează programul „A doua șansă”;
300 lei pentru absolvirea anului I de studiu;
300 lei pentru absolvirea anului II de studiu;
300 lei pentru absolvirea anului III de studiu;
400 lei pentru absolvirea anului IV de studiu + diploma 10 clase, liceu – filiera tehnologică;
500 lei pentru absolvirea stagiilor de 720 de ore (maxim 60 persoane / proiect) + certificat calificare profesională nivel 3.
„Cele 20 unități de învățământ suport din județul Dolj cu care au fost încheiate acorduri de colaborare în vederea derulării programului „A doua șansă” au fost identificate astfel încât să venim în sprijinul oricărei persoane care dorește să-și finalizeze învățământul obligatoriu de 10 clase prin reducerea distanțelor ce ar trebui parcurse de aceștia de la domiciliu până la locul de desfășurare a orelor. Toate cele 20 de unități de învățământ suport oferă și pregătire profesională. Șase unități de învățământ sunt din Municipiul Craiova. Restul de 14 sunt distribuite uniform în întreg județul Dolj. Prin intermediul celor două proiecte, unitățile de învățământ au fost dotate cu laboratoare informatice moderne și cu produse de birotică și papetărie destinate derulării orelor din cadrul programului „A doua șansă”. La această dată avem 23 de grupe în desfășurare. 14 grupe pe Proiect 1 și nouă grupe pe Proiect 2”, ne-au transmis reprezentanții ISJ Dolj.