Lecţie de muzică clasică la muzeu. Pentru copii de 5 şi 10 ani
La Muzeul Național al Banatului (MNaB) va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, de la 11:00, un concert – lecție de muzică clasică. Concertul se adresează copiilor şi elevilor cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. El se va desfăşura în sala de pedagogie muzeală din cadrul Bastionului Maria Theresia.
Muzica e omniprezentă în viața unui om – de la cea mai fragedă vârstă, când adoarme însoțit de note muzicale diafane și gingașe, şi până la o vârstă înaintată. Odată trecut printr-o complexitate de stiluri, ritmuri, contexte și experiențe muzicale, el va şti ce muzică îi place.
Concert – lecție la Bastion
În acest sens, sâmbătă, timp de o oră, copiii vor intra în atmosfera de neuitat a copilăriei. Muzicienii de la Incanto Quartetto: Ovidiu Rusu – vioara l, Nada Petrov – vioara ll, Veaceslav Mânzat – viola, Marius Bernecker – violoncel îi vor încânta pe copii. Concertul – lecție de muzică clasică se adresează copiilor între 5 și 10 ani.
Lecția de sâmbătă va fi despre piese din filme muzicale și desene animate. Va fi, deci, o lecție despre sunetul muzicii și despre viețile compozitorilor, pe înțelesul celor mici. Ce vor mai învăța copiii la concertul – lecție? Noțiuni muzicale legate de formațiuni camerale.
Coordonatorul Departamentului de Pedagogie Muzeală este muzeograful Corina Cranciova.
Evenimentul face parte din proiectul „Istoria muzicii bănățene în context european” și este susținut de Consiliul Județean Timiș.
Sunetul muzicii
Filmul muzical Sunetul muzicii spune povestea unei tinere austriece, Maria, care în anii ’30 părăseşte mănăstirea în care fusese educata. Ea este trimisă să îndeplinească rolul de guvernanta a celor şapte copii ai căpitanului Georg Von Trapp. Văduv şi mai mereu plecat, el nu poate face faţă singur educaţiei copiilor săi. Ajunsă la ei acasă, Maria este întâmpinată cu ostilitate, dar ea îşi păstrează buna dispoziţie şi amabilitatea faţă de aceştia. Astfel, va reuşi în scurt timp să îi cucerească.
În lipsa domnului Von Trapp copiii sunt iniţiaţi de guvernanta lor la cele mai năstruşnice aventuri, descoperind bucurii veritabile şi încălcând regulile milităreşti fixate de tatăl lor. Şi toate aventurile lor se întâmplă pe muzică. Toţi copii cântă, la fel şi Maria. Musicalul s-a filmat în oraşul în care s-a născut marele muzician şi compozitor, Wolfgang Amadeus Mozart, în Salzburg, Austria.
Filmul este o adevărată capodopera a epocii sale şi nu numai, rămânând şi azi o poveste adevărată care a prins la publicul de orice vârstă. Filmul a câştigat în 1966, cinci premii Oscar, printre care la categoria Cea mai bună coloană sonoră şi Cel mai bun sunet.