Aproape 400 de infracțiuni raportate în prima lună de școală. Ce spun polițiștii
Polițiștii intervin tot mai mult în unitățile de învățământ din țară. Aceștia sunt chemați pentru infracțiuni precum furt, violențe și port sau folosire de obiecte periculoase. În prima lună de școală, adică în septembrie, au fost raportate aproape 400 de infracțiuni.
Se pare că majoritatea intervențiilor au loc în unitățile de învățământ din zona urbană, adică din orașe. Din totalul de 373 de infracțiuni, polițiștii au intervenit în aproape 300 de cazuri în școlile din orașe. De cele mai multe ori, a fost vorba de infracțiuni de lovire sau alte violențe. Tot în mediul urban au avut loc și 43 de cazuri de furt (37 în urban și șase în rural) dintre care 39 în incinta școlilor. Au mai fost înregistrate și 20 de infracțiuni de port sau folosire de obiecte periculoase. Toate în incinta școlilor, conform Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
Îngrijorător este că, potrivit Poliției, 290 dintre victimele infracțiunilor sesizate au fost elevi, 14 au fost cadre didactice și patru aparținători. Și din partea opusă, adică cea a posibililor autori ai infracțiunilor, situația e îngrijorătoare. Infracțiunile ar fi fost făcute de 285 de elevi, cinci cadre didactice și 21 de aparținători. Și asta nu e tot. Tot în prima lună de școală și tot în timpul orelor de curs, polițiștii au intervenit la 94 de apeluri la 112. Dintre acestea 83 au fost confirmate și s-au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale. Autoritățile au mai intervenit și la 25 de cazuri de bullying.
Activități de informare și prevenire pentru elevi
Poliția Română a organizat în prima lună de școală activități de prevenire și informare privind abandonul școlar, siguranța și combaterea și prevenirea bullyingului sau a consumului de droguri. „Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară, precum și structurile similare de la nivel teritorial au desfășurat activități preventive atât în școli, cât și în afara acestora. Au fost organizate 4.254 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate elevilor. În cadrul orelor de curs au fost abordate tematici de natură juridică. 1.047 privind prevenirea delicvenței juvenile, 986 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, 804 privind respectarea regimului rutier, 605 despre bullying și cyberbullying, 448 privind prevenirea consumului de droguri, 240 despre infracțiunile contra patrimoniului și 124 cu referire la prevenirea traficului de persoane”, mai transmit autoritățile.